Una dintre cele mai savuroase sărbători franţuzeşti ale lunii ianuarie, „Plăcinta Regilor”, va fi celebrată, pentru al treilea an, și la Bistrița. Se întâmplă în Pub Corso Cafe, pe 24 ianuarie, începând cu ora 17:00 și se anunță o savuroasă „degustare de tarte şi plăcinte, dulci şi sărate, după reţete franţuzeşti”.
Voluntarii Asociaţiei pentru Resurse Francofone Active (ARFA) vor organiza, pentru al treilea an, și la Bistrița, „Plăcinta Regilor”, o tradiție extrem de îndrăgită în Franța: „Degustare de tarte şi plăcinte, dulci şi sărate, după reţete franţuzeşti. „Galette des rois” este o tradiţie în Franţa şi în alte ţări catolice. La origine se sărbătorea pe data de 1 ianuarie, L’Epiphanie. Acum se celebrează pe tot parcursul lunii ianuarie.
Întâlnirea celor care iubesc tradițiile, civilizația și muzica franțuzească se va desfășura în Corso Café, pe 24 ianuarie. Cei care doresc să se înscrie – trebuie să-i contacteze pe organizatori – AICI.
Galette des rois, „Plăcinta regilor” – o tradiţie foarte populară în Franţa şi în ţările francofone – la care au participat și oaspeți din Franța ai asociației organizatoare, dar și profesori, oameni de litere, artiști și iubitori ai culturii franceze.
Tot în cadrul acestei tradiții, cei care pregătesc mâncarea trebuie să ascundă într-o tartă o figurină reprezentându-l pe copilul Iisus: „În plăcintă se ascundea un bob de fasole (numit la fève), iar persoana care o găsea devenea regele sau regina zilei, purta o coroană şi avea dreptul să-şi aleagă şi un partener – un rege sau o regină, după caz. În zilele noastre, bobul de fasole a fost înlocuit cu o figurină, simbolizându-l pe copilul Iisus căutat de regii magi…”, explica Monica Buboly pentru Bistrițeanul.ro.
Galettes de Rois se practică în Franţa, Quebec, Elveţia, Luxemburg, Belgia şi Liban cu ocazia Bobotezei, sărbătoare creştină care aminteşte vizita făcută de regii magi pruncului Isus, pe 6 ianuarie. Sărbătoarea Plăcintei regilor magi îşi are originea în antichitatea romană unde, cu ocazia Saturnaliilor, romanii desemnau un sclav drept rege pentru o zi.
Odinioară, conform tradiţiei, plăcinta trebuia împărţită în tot atâtea părţi câți invitaţi luau parte la sărbătoare, plus o parte numită partea lui Dumnezeu – partea Fecioarei Maria sau partea săracului, care se oferea primului sărac intrat în casă.
Foto @ Arhivă