Dacă, prin cine ştie ce întâmplare sau necesitate a destinului, eşti nevoit să-ţi duci viaţa într-un cartier mărginaş al Bistriţei – ai toate şansele să păşeşti într-un nou an, într-o nouă viaţă, într-o nouă eră (inevitabil europeană) – admirând totul de departe.
De la distanţă.
De unde spectacolul de lumini – feeric sau depăşit – în funcţie de educaţie, desigur – se bănuieşte, abia, în câteva dâre decolorate. Şi mult zgomot. Dar asta nu trebuie să te întristeze. Nu îţi doreşti să distrugi atmosfera de sărbătoare cu asemenea frustrări. Aşa că mai bine îţi întorci privirea spre ce ţi se oferă la doi paşi: în propriul cartier. În faţa blocului sau puţin mai încolo, spre stânga, unde s-au adunat deja vecinii…
„Înarmaţi” cu nenumărate cutii de artificii – căci nu degeaba au fost pline intersecţiile şi parcările cu serviabili comercianţi dispuşi să ofere, să negocieze, să vândă astfel încât să fie bine pentru toată lumea…!
Să fie lumină multă şi fum pretutindeni, chiar şi pe aleile dosnice din cartier!
Să alerge copiii fericiţi prin zăpadă, să se bucure toată prostimea cu nasurile lipite de geam…
Să caşte ochii la fuioarele de scântei înnebunite care zboară pe deasupra trotuarului, pentru a ţâşni apoi victorios spre cer… Să ţipe doamna morocănoasă isteric şi înspăimântător: „nu pocniţi artificii acolo! Îmi juliţi maşinaaa…!”
[arve url=”https://youtu.be/GLl46Ive974″ /]
