Internatul Colegiului Național „Petru Rareș” dă lecții căminelor din renumitele centre universitare. Face asta încă din anul 2016, când și-a schimbat fața total cu o finanțare europeană de 3 milioane de lei. De ce servicii gratuite au parte elevii:
Internatul Colegiului Național „Petru Rareș” și-a schimbat fața, în urma unei finanțări europene, în valoare de 3 milioane de lei. Lucrările au început în 2013, iar în 2015, internatul care funcționează încă din anul 1982 era ca nou. A mai durat un an până când clădirea a primit mobilier și saltele nou-nouțe.
„Au fost schimbate în totalitate acoperișul, rețelele electrice, termice. Reabilitarea a inclus și izolarea termică. În total sunt 45 de camere pentru locuit, 4 săli de lectură, 4 oficii, o sală de spălare a rufelor, cabinet medical și cabinet psihologic”, explică directorul colegiului Cristian Nicula.
De când a fost reabilitat, cererea a fost tot mai mare, venind chiar și din partea elevilor care ar putea să facă naveta. Mai mult, în internatul de la „Petru Rareș” stau în timpul săptămânii inclusiv 9 profesori, care predau în satele din jurul Becleanului.
În cele 45 de camere locuiesc în prezent 65 de elevi, cu vârste cuprinse între 14 și 19 ani, care au în permanență, după-masă, un pedagog, care îi veghează. Deși există posibilitatea chiar să stea singuri în cameră, mulți elevi refuză și preferă să se grupeze cu colegii de clasă.
„Cei mai mulți sunt din localitățile mai îndepărtate, însă în ultima vreme au început să vină și din comunele mai apropiate. Cererea a început să crească după reabilitare. Mulți copilași care sunt din localități mai apropiate și ar avea posibilitatea să facă naveta, aleg să rămână. Au pedagog cu ei pe tot parcursul zilei, în afara orelor de curs. Au aici toate condițiile”, mai spune Nicula.
Condiții de străinătate
Pe lângă faptul că elevii au parte de paturi și saltele noi, aceștia au în cameră și un mini-frigider și acces gratuit la Wi Fi. Acolo au o sală de lectură unde pot să își facă temele, să citească sau pur și simplu să-și facă proiectele pentru școală.
De asemenea, fiecare cameră este dotată cu baie proprie, cu WC, chiuvetă și duș. Când vine vorba despre curățatul hainelor sau a lenjeriei de pat, elevii de la „Petru Rareș” au parte de un adevărat răsfăț.
Hainele le sunt luate de la ușă și aduse după 2 ore, curățate și uscate. Internatul este dotat cu o astfel de sală, dedicată spălării și uscării automate a hainelor. Aceste servicii de curățare a hainelor intră practic în taxa de 100 de lei, pe care o plătesc lunar elevii.