Nina Rus este romuleanca ce a câștigat papilele gustative ale lumii întregi. Preparatele ei din pește au cucerit medalii de aur și țară după țară. Deoarece nu toți cei care vor să guste preparatele ei ajung pe la Romuli, Nina a găsit o soluție. În curând, preparatele vor bate la ușa pofticioșilor. Cum e posibil:
S-a făcut cunoscută participând la emisiunea Chefi la Cuțite. Dar s-a remarcat prin preparatele din păstrăv, inedite și nemaintâlnite. Dacă înainte vindea doar la Păstrăvăria lor din Romuli, acum Nina Rus abia mai are timp să respire.
„Particip la concursuri, am Restaurantul, Piața Produs în Bistrița Năsăud. Mă cheamă pentru Revelioane, botezuri etc. Efectiv nu mai am timp”, a explicat chef Nina Rus.
În această perioadă, Nina este cu atât mai ocupată cu cât lucrează la trei noi… proiecte.
„Lucrez la câteva produse noi la care trebuie să le obțin autorizarea. E mult de muncă. Am mai multe produse pe care vreau să le introduc încet, pe rând. Am văzut că merge foarte bine conserva de păstrăv cu roșii, păstrăvul cu migdale și pin. Și sâmbătă (n.r la Piața Produs în Bistrița Năsăud) am vândut șase kg de păstrăv cu pin și migdale. Nu mă așteptam nici eu”, a povestit Nina.
Mai mult, chef-ul din Romuli se pregătește și pentru o nouă etapă în cariera ei, despre care a promis că va dezvălui mai multe lucruri la momentul potrivit.
Un alt proiect este Livrarea la domiciliu
Produsele Ninei Rus sunt la mare căutare. Dar nu toți ajung pe la Romuli și nu toată lumea reușește să mai prindă la Piața Produs în Bistrița Năsăud preparatul de care au poftă. Așa că romuleanca s-a gândit să livreze și la domiciliu. Ideea e de mai mulți ani, dar doar acum se va concretiza.
„Lucrăm în prezent la un site. Unde vor fi postate produsele noastre. Vor fi mai multe produse disponibile spre livrare. Bineînțeles, nu vom livra zilnic, ci o dată pe săptămână, vinerea. Până atunci doritorii vor plasa comanda, iar vineri noi o vom livra. Transportul va costa 5 lei pentru comenzi sub 100 de lei, sau va fi gratis, dacă e comandă mai mare”, a explicat Nina Rus.
Aceasta speră ca site-ul să fie gata cât de repede și undeva la începutul lunii decembrie să poată demara proiectul cu livrările la domiciliu.
Gabi și Nina Rus au mai făcut livrări, în preajma sărbătorilor de iarnă, aducând pește, icre sau zacuscă celor doritori. Acum lista va fi mult mai mare, adăugându-se peștele file, afumat, proaspăt eviscerat, conserva de păstrăv cu roșii, baghetele din pește, chifteluțe, cârnaț etc.