Eşti pasionat de lectură şi de sport în timpul liber? Ne-ntâlnim la bibliotecă, la Crosul Coșbook!

Biblioteca Judeţeană „George Coşbuc” vine cu o propunere îndrăzneaţă pentru toţi amatorii de lectură: sâmbătă se va desfăşura singurul concurs de alergare unde participanţii primesc câte o carte, pe care o „aleargă”. Cititul nu mai pare atât de plictisitor, nu-i aşa?

Este vorba aşadar despre un concurs organizat de Biblioteca Judeţeană,  unde toată lumea primeşte câte o carte personalizată Coşbook, cu care musai va trece linia de finish. Crosul Coşbook se află la cea de-a doua ediţie, prima fiind în anul 2016, când au fost „alergate” 255 de cărţi.

Iniţiativa are ca scop promovarea cititului, iar cum alergarea în aer liber este o activitate des practicată de bistriţeni, organizatorii s-au gândit la un mod cu totul inedit de a atrage oamenii la bibliotecă: un concurs sportiv unde, cu 300 de metri înainte de linia de sosire, fiecare concurent primeşte o carte ce-i va rămâne, desigur, în posesie.

Concursul va avea loc sâmbătă, iar startul va fi din curtea Bibliotecii Judeţene. Vor fi 3 probe, în funcţie de vârsta concurenţilor:

Se pare că prioritatea o vor avea cei mai mici dintre participanţi! Prima probă a crosului este Proba Family, care va începe la ora 11:00. Copiii mai mici de 10 ani vor alerga însoţiţi de un adult din familie – mamă, tată, frate – traseul fiind de 800 de metri.

Va fi, de asemenea, o probă a copiilor cu vârsta cuprinsă între 10 şi 15 ani, aşa că micii pasionaţi de sport şi, mai ales, de lectură sunt şi ei aşteptaţi la start! Vor avea de parcurs o tură de parc, de aproximativ 1,8 km. Startul e programat la ora 11:30.

Traseul pentru adulţi (proba 16+) constă în două ture de parc, adică aproximativ 3,5 km, startul fiind anunţat la ora 12:00.

Atenţie! E nevoie însă de înscriere pentru a putea participa la concurs, aşa că sunteţi aşteptaţi zilele acestea să vă înscrieţi la Biblioteca Judeţeană „George Coşbuc”, de pe strada Alexandru Odobescu, sau telefonic la numărul: 0363401355, de luni până joi de la 10:00 la 18:00.

Mia BILIGAN 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

ELECTROPLAST angajează Laborant, Mecanic utilaj și Operatori. NOI locuri de muncă, la Amicii Building

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la ELECTROPLAST unde se caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri. Amicii Furniture angajează un tâmplar priceput. Stewo  Năsăud caută Asistent manager. Se fac angajări și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, la Electroplast, STEWO Năsăud și Amicii Building: Se caută asistent manager, tâmplar, project manager junior

ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Stewo  Năsăud angajează Asistent manager. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Furniture care au nevoie de un tâmplar priceput. Posturi libere sunt și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:

Supercom angajează șoferi profesioniști. NOI locuri de muncă, la Electroplast, Clinica Sanovil, Amicii Building, GB Instaplan

Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Clinica Sanovil are nevoie de un asistent medical generalist și o infirmieră. Noi locuri de muncă - disponibile la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos: