0.4 C
Bistrița
vineri, noiembrie 22, 2024

Mai multe străzi din municipiu închise circulației, în acest weekend!

În acest weekend, municipalitatea anunță că mai multe străzi din oraș vor fi închise circulației. Chiar și riveranii sunt rugați să parcheze în alte zone. Totul, pentru a se alătura orașelor din întreaga lume ce sărbătoresc ”Ziua fără autoturism”.

De câțiva ani încoace, orașe din întreaga lume sărbătoresc ”Ziua fără autoturism”, în cadrul Săptămânii Mobilității. Astfel, pentru o zi, măcar, oamenii sunt încurajați să renunţe la mijloacele de transport personale în favoarea mijloacelor de transport în comun, a bicicletelor, trotinetelor și chiar a mersului pe jos.

Orașul Bistrița se alinează și el acestui demers, așa că, sâmbătă, 22 septembrie, va fi restricționat accesul pe mai multe străzi.

Astfel, între orele 9.00 – 17.00 va fi interzis accesul auto în str. Dornei, Piaţa Centrală şi str. Gheorghe Şincai (până la intersecţia cu str. M. Eminescu şi str. Dogarilor), riveranii fiind rugaţi să parcheze în alte zone” anunță municipalitatea.

Chiar și cei care se ocupă de aprovizionare nu vor avea acces în zonă decât înainte de ora 09.00 sau după ora 17.00.

Pentru a-i stimula pe bistrițeni la mișcare, s-au pregătit mai multe activități de profil!

PROGRAM

Orele 9.00 – 12.00 „BISTRIŢA PEDALEAZĂ”
Promovare trasee de biciclete cu punct de pornire din Pădurea Parc Schullerwald, de 10 km şi 5,5 km
Concurs de ciclism pentru copii şi adulţi (amatori)
Acţiuni organizate în Pădurea Parc Schullerwald de către Asociația sportivă „România pe bicicletă”, în cadrul proiectului „Bistrita pedalează”, cofinanţat din bugetul local al municipiului Bistriţa pe anul 2018
Orele 12.00 -13.00 Treasure hunt walk
Acțiune de promovare a mersului pe jos organizată de către Fundația „Cercetașii bistrițeni” în cadrul proiectului „Happy Nature”, cofinanţat din bugetul local al municipiului Bistriţa pe anul 2018
Orele 12.00 – 13.00
„Jocuri distractive de mobilitate inteligentă” pentru preşcolari şi şcolari, în colaborare cu Direcţia de Sănătate Publică BN.
Loc de desfăşurare: Piaţa Centrală, str.Dornei, str. Gh. Şincai
Ora 13.00 
Turul ciclist al oraşului susținut de Ambasadorii mobilităţii durabile din Bistriţa: MATEI MOISIL şi LEVENTE IANOȘI
Matei Moisil – campion național și câștigător al unor concursuri internaționale de downhill.
Levente Ianoși – fost participant la Campionatul Mondial de bike trial, top 3 România  și locul I anul trecut în cadrul Colibița bike-fest, proba speed trial.
Traseul turului ciclist: Pădurea Schullerwald – Sigmirului – Libertății – B-dul Independenţei (Aleea de biciclete) – str. Alex. Odobescu – str. Parcului – str. Vasile Conta – str. C.R. Vivu – Bistricioarei – Piaţa Petru Rareş – str. Dornei – Piaţa Centrală.
Participanţii trebuie să aibă vârsta peste 14 ani.
Ora 14.00:  „Senioara, seniorul şi juniorul bicicliştilor”
Vor fi premiaţi cei mai vârstnici şi cel mai tânăr utilizator de bicicletă. Înscrierile se fac de la ora 12.00 la punctul de informare turistică din zona pietonală Liviu Rebreanu, lângă statuia fotografului.
Acţiune organizată în colaborare cu Camera de Comerţ şi Industrie Bistriţa-Năsăud, prin Centrul Europe Direct
Ora 14.30 „Familia pe două roţi” 
Vor fi premiate familiile care participă la turul ciclist cu cel puţin 3 membri. Înscrierile se fac de la ora 12.00 la punctul de informare turistică din zona pietonală Liviu Rebreanu, lângă statuia fotografului.
Acţiune organizată în colaborare cu Camera de Comerţ şi Industrie Bistriţa-Năsăud, prin Centrul Europe Direct
Ora 15.00 TURA DE COPACI – Plimbare cu bicicleta prin jurul Bistriței
Traseul: Piața Unirii – str. C.R. Vivu – Podul Jelnii – str. Ghinzii – str. Valea Ghinzii – str. Aerodromului – retur str. Valea Ghinzii – str. Lacului – str. Grănicerilor – str. 1 Decembrie – sens giratoriu Piața Petru Rareș – str. Dornei – Piața Centrală.
Proiect cofinanțat din bugetul local al municipiului Bistriţa pe anul 2018.

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Noua colecție de iarnă, la DYA Cool Fashion: Se poartă gecile și paltoanele cu gulere de blană! Găsiți inclusiv mărimi mari 6XL sau 60-62

Magazinul DYA COOL FASHION este cunoscut în rândul bistrițencelor că aduce haine de calitate, elegante sau...

MATEROM AUTOMOTIVE angajează Facturist organizat și atent la detalii

Compania MATEROM AUTOMOTIVE este în căutarea unui Facturist organizat și atent la detalii, pentru a se alătura echipei noastre. Vei fi responsabil/ă de gestionarea activităților legate de facturare, înregistrarea documentelor contabile și menținerea unei comunicări eficiente cu clienții și colegii.

O armă reală – PREMIUL oferit de Poligon Tactical Defense Bistrița la concursul care marchează primul an de existență

Singurul poligon de trageri indoor din județ s-a deschis acum un an, la Bistrița. Dar băieții...