0.8 C
Bistrița
vineri, noiembrie 22, 2024

FOTO. Diferiți, dar împreună: Polițiștii, jandarmii, pompierii și deținuții din Penitenciarul Bistrița, implicați în cel mai mare proiect de ecologizare din România

Nu se întâmplă prea des ca o idee sau o acțiune să molipsească, în Bistrița-Năsăud, categorii de persoane atât de diferite, dar astăzi a fost posibil: deținuții, polițiștii (alături de copiii lor), pompierii, jandarmii, reprezentanții Agenției pentru Protecția Mediului Bistrița-Năsăud și ai Comisariatului Județean Bistrița-Năsăud al Gărzii Naționale de Mediu – au făcut curățenie, participând toți la cel mai mare proiect de implicare socială din România.

Zeci de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, alături de adjunctul șefului inspectoratului, comisar șef de politie Ion Marius Șugar au participat azi la acțiunile de ecologizare organizate sub egida Let’s do it, România!

Polițiștii și-au adus și ajutoarele de nădejde – pe copiii lor, pentru care ziua de azi a însemnat o lecție despre cum să păstrăm curat mediul înconjurător și  despre cum să ne comportăm atunci când suntem în natură.

Acțiunile de ecologizare ale polițiștilor s-au desfășurat pe ambele maluri ale râului Bistrița, în zona localității Rusu Bârgăului, Poliția bistrițeană fiind implicată activ încă din 2012 în campania Let’s do it, România!

Mediul în care trăim este o oglindire a sufletelor noastre, haideţi să-l păstrăm cât mai pur, cât mai curat! Depinde de fiecare dintre noi și schimbarea mult aşteptată porneşte de la fiecare individ în parte!”, consideră pompierii militari bistriţeni care nu au ezitat nici ei să se implice în proiectul „Let’s do it România”. Pompierii militari, alături de voluntarii bistriţeni ai programului Salvator din pasiune și elevi ai Şcolii de Subofiţeri de Pompieri şi Protecţie Civilă „Pavel Zăgănescu” Boldeşti, aflaţi în stagiu de practică la ISU Bistrița-Năsăud au organizat o amplă acţiune de ecologizare a mediului în zona albiei râului Bistrița, pe raza localităţii Livezile.

Tot astăzi, un grup de persoane private de libertate custodiate de Penitenciarul Bistrița au desfășurat astăzi activităţi de igienizare şi curăţenie în cadrul campaniei „Let’s do it Romania” – cel mai mare proiect de implicare socială din România, care îşi propune curăţarea deşeurilor din arealele naturale într-o singură zi.

Acţiunea vine ca urmare a acordului de parteneriat încheiat între Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi Asociaţia Viitorul în Zori iar deţinuţii aflaţi în regim semideschis vor participa pe bază de voluntariat, la activităţi de strîngere a deşeurilor din zonele adiacente râului Bistrița. Astfel de acţiuni au ca scop transmiterea unui mesaj civic, prin implicare activă menită să trezească simţul de responsabilitate faţă de mediul înconjurător”, a transmis comisarul de penitenciare Cosmin Părăuan, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Bistrița.

Și reprezentanții Agenției pentru Protecția Mediului Bistrița-Năsăud alături de cei de la Comisariatul Județean Bistrița-Năsăud al Gărzii Naționale de Mediu s-au alăturat campaniei naționale World Clean Up Day – Ziua Curățeniei Naționale – la nivel județean fiind cel de-al șaptelea an în care, prin efort comun oferit de voluntari, se vor ecologiza concomitent mai multe zone din județ.

La impresionanta acțiune de ecologizare s-au alăturat și jandarmii – conștienți de faptul că se află în slujba cetăţeanului și prin contribuţia adusă la protejarea mediului înconjurător. „Protecţia mediului este un domeniu de interes naţional şi nu numai, astfel că jandarmii se implică, la rândul lor, în asemenea activităţi cu scopul protejării mediului înconjurător. Jandarmii postului montan Piatra Fântânele au ecologizat o zonă de pe traseul Via Transilvanica din comuna Tiha Bârgăului”, au transmis reprezentantții Jandarmeriei Bistrița.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Noua colecție de iarnă, la DYA Cool Fashion: Se poartă gecile și paltoanele cu gulere de blană! Găsiți inclusiv mărimi mari 6XL sau 60-62

Magazinul DYA COOL FASHION este cunoscut în rândul bistrițencelor că aduce haine de calitate, elegante sau...

MATEROM AUTOMOTIVE angajează Facturist organizat și atent la detalii

Compania MATEROM AUTOMOTIVE este în căutarea unui Facturist organizat și atent la detalii, pentru a se alătura echipei noastre. Vei fi responsabil/ă de gestionarea activităților legate de facturare, înregistrarea documentelor contabile și menținerea unei comunicări eficiente cu clienții și colegii.

O armă reală – PREMIUL oferit de Poligon Tactical Defense Bistrița la concursul care marchează primul an de existență

Singurul poligon de trageri indoor din județ s-a deschis acum un an, la Bistrița. Dar băieții...