O bornă a potecii Via Transilvanica, vandalizată! Cine sunt vinovații:

Voluntarii Tășuleasa Social, care au pus pe picioare poteca Via Transilvanica, au atras atenția asupra efortului făcut pentru nașterea bornelor care marchează drumul din kilometru în kilometru, după ce una dintre ele a fost vandalizată. Cine este în spatele acestei vandalizări:

Asociația Tășuleasa Social, cu ajutorul voluntarilor și a artiștilor au realizat 135 de borne de andezit, care să-i călăuzească pe cei care se vor încumeta să ia la pas Via Transilvanica. Fiecare din aceste borne cântărește 237 de kilograme și marchează traseul pe teritoriul județului Bistrița-Năsăud.

„Bornele pe care drumeții le vor întâlni de-a lungul traseului Via Transilvanica au rolul de a indica negreșit calea cea bună, ele fiind poziționate din kilometru în kilometru. Seamănă cu niște soldați a căror unică menire este aceea de a reasigura călătorii, fie printr-un moment de răgaz, fie oferind un impuls de energie și pasiune, care să le dea mai mult spor la mers”, se arată într-o postare a celor de la Tășuleasa Social.

Una dintre aceste borne a fost pusă la pământ, necesitând noi lucrări de fixare. În spatele acestei întâmplări ce părea a fi un act de vandalism au fost însă două animale.

„Am aflat că vinovații sunt un taur și o văcuță, care au dărâmat borna cât cimentul era încă proaspăt. Ne pare bine când totul se termină cu bine, mai ales că știm că borna va fi remontată în curând”, explică reprezentanții asociației.

Foto: Via Transilvanica 

 

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

ELECTROPLAST angajează Laborant, Mecanic utilaj și Operatori. NOI locuri de muncă, la Amicii Building

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la ELECTROPLAST unde se caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri. Amicii Furniture angajează un tâmplar priceput. Stewo  Năsăud caută Asistent manager. Se fac angajări și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, la Electroplast, STEWO Năsăud și Amicii Building: Se caută asistent manager, tâmplar, project manager junior

ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Stewo  Năsăud angajează Asistent manager. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Furniture care au nevoie de un tâmplar priceput. Posturi libere sunt și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:

Supercom angajează șoferi profesioniști. NOI locuri de muncă, la Electroplast, Clinica Sanovil, Amicii Building, GB Instaplan

Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Clinica Sanovil are nevoie de un asistent medical generalist și o infirmieră. Noi locuri de muncă - disponibile la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos: