-0.4 C
Bistrița
sâmbătă, noiembrie 23, 2024

O voluntară de la Ambulanță, salvarea răniților din accidentul de la Feldru

Are puțin peste 1,65 metri, iar aseară, a crescut șansele de supraviețuire ale persoanelor implicate în accidentul rutier și feroviar de la Feldru. Este vorba despre Anamaria Horea, voluntară de la Serviciul de Ambulanță Județean.

Aseară, Anamaria Horea mergea spre casă, de la muncă, un cabinet medical. Întâmplarea a făcut ca Anamaria să fie chiar a doua mașină care a oprit în urma accidentului rutier de la Feldru, urmat de un accident feroviar. Mai multe despre acest subiect AICI.

Tânăra de 24 de ani nu s-a pierdut cu firea și deși nu avea echipament medical în mașina personală, a făcut tot posibilul să o ajute pe șoferița de 30 de ani și pe soțul său de 40 de ani, din prima mașină implicată în accident. Aceasta este din 2015 și voluntară la Serviciul de Ambulanță Județean, astfel că era obișnuită să se confrunte cu astfel de situații

„Mergeam acasă de la serviciu. Am ajuns, a doua mașină am fost care a ajuns la accident. I-am întrebat dacă sunt conștienți, i-am ținut capul la doamna ca să nu miște. La mașina la care am ajuns eu erau două persoane, una de sex feminin, alta de sex masculin, erau conștienți, am încercat să comunic cu ei, să îi întreb dacă îi doare ceva și i-am ajutat să respire, să stea liniștiți până la sosirea ambulanțelor”, declara Anamaria, care și după sosirea ambulanțelor a rămas și și-a ajutat colegii la îngrijirea victimelor.

Mai multe despre starea pacienților puteți citi AICI.  

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Noua colecție de iarnă, la DYA Cool Fashion: Se poartă gecile și paltoanele cu gulere de blană! Găsiți inclusiv mărimi mari 6XL sau 60-62

Magazinul DYA COOL FASHION este cunoscut în rândul bistrițencelor că aduce haine de calitate, elegante sau...

MATEROM AUTOMOTIVE angajează Facturist organizat și atent la detalii

Compania MATEROM AUTOMOTIVE este în căutarea unui Facturist organizat și atent la detalii, pentru a se alătura echipei noastre. Vei fi responsabil/ă de gestionarea activităților legate de facturare, înregistrarea documentelor contabile și menținerea unei comunicări eficiente cu clienții și colegii.

O armă reală – PREMIUL oferit de Poligon Tactical Defense Bistrița la concursul care marchează primul an de existență

Singurul poligon de trageri indoor din județ s-a deschis acum un an, la Bistrița. Dar băieții...