Un bărbat de 31 de ani așteaptă decizia judecătorilor, dacă își va petrece, sau nu, următoarele 30 de zile după gratii. Acesta are mai multe furturi la activ. La o „spargere” a luat și doi copii minori cu el. Polițiștii au mai descoperit și alte nereguli.
S-ar părea că polițiștii au dat de un adevărat „făuritor de rele”. În timp ce căutau autorul dintr-un dosar de furt, au găsit făptașul a mai multor infracțiuni pe care le aveau în evidență.
„În cadrul cercetărilor efectuate într-un dosar de furt, polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Prundu Bîrgăului au identificat un bărbat de 31 de ani din Tureac, bănuit de comiterea faptei”, spun reprezentanții poliției.
Mai exact, bărbatul, însoțit de doi copii de 11 și 13 ani, a pătruns în noaptea de 5/6 iulie într-o casă de vacanță. De acolo ar fi sustras bunuri în valoare de 2.600 de lei.
Bărbatul nu a stat pe gânduri și le-a și valorificat. Totuși, polițiștii au reușit să recupereze 90% dintre acestea.
Ce au mai descoperit polițiștii
Polițiștii au extins cercetările în cauză și au aflat că în aceeași noapte, bărbatul ar fi sustras bunuri dintr-o anexă a unei cabane, situată în Piatra Fântânele. Printre acestea erau și o motocositoare electrică, o mașină de tuns iarba, o mașină de finisat lemn și o masă de tâmplărie. Acestea au fost recuperate de polițiști în proporție de 80%.
Ca și cum nu ar fi fost destul, bărbatul a condus în noaptea cu pricina, în Tureac și Piatra Fântânele, un autoturism. Asta deși nu avea permis de conducere. Mai mult, în 21 mai i-a și dat unui tânăr de 17 ani autoturismul pentru a-l conduce.
Date fiind toate capetele de acuzare aduse, polițiștii au hotărât să îl rețină pentru 24 de ore.
Bărbatul urmează să fie prezentat în fața instanțelor judecătorești, cu propunere de arestare preventivă.