Sâmbătă seara, un bărbat din localitatea Coșbuc, nu a mai ajuns acasă. Duminică s-au alertat autoritățile și au început căutările. Concluzia sumbră a fost că acesta ar fi căzut în râul Sălăuța, în timp ce traversa o punte. Azi, căutările continuă, pe o arie mai largă. UPDATE
Sâmbătă, în localitatea Coșbuc, a avut loc o cununie. La aceasta a participat și un pensionar de 66 de ani, din localitate. Doar că, bărbatul nu a mai ajuns acasă și familia a alertat autoritățile. Localnici, voluntari și pompieri militari au periat zona, în speranța că-l vor găsi.
Mai multe puteți citi AICI.
Pensionarul ar fi consumat alcool atât la cununie, cât și la o înmormântare, ceea ce a conturat concluzia sumbră că ar fi căzut în Sălăuța. Acesta, pentru a ajunge acasă, avea de traversat o punte. Un alt lucru care a dus la această concluzie e faptul că pălăria bărbatului a fost găsită lângă puntea respectivă.
Astfel, au început căutările în apele Sălăuței.
Mai multe, puteți citi AICI.
Toate căutările au fost fără rezultat, iar azi, organele competente s-au mobilizat iarăși. Căutările au început de la ora 10:00.
„Căutările se efectuează pe raza localităților tranzitate de râurile Sălăuța și Someș. La misiunea de căutare participă șapte servicii voluntare și un echipaj de pompieri de la secția Năsăud”, anunță reprezentanții ISU BN.
UPDATE
Conform celor de la ISU BN, persoana dată dispărută în acest sfârșit de săptămână, a fost găsită în apropierea balastierei din localitatea Florești. Un echipaj de pompieri militari, a intervenit pentru evacuarea persoanei (decedată) din apă, în vederea predării acesteia Serviciului de Medicină Legală pentru realizarea necropsiei.