9.2 C
Bistrița
miercuri, aprilie 2, 2025

Contoarele de gaz și curent urâțesc centrul istoric. Scrisoarea deschisă a Direcției de Patrimoniu

Într-o scrisoare deschisă, directorul Direcției de Patrimoniu, Alexandru Uiuiu, le cere reprezentanților companiilor de gaz și electricitate să apeleze la metode mai estetice atunci când amplasează contoare pe spațiul public, mai ales când vine vorba de centrul istoric.

Directorul Direcției de Patrimoniu, Alexandru Uiuiu le-a atras atenția operatorilor de Gaz și Electricitate să găsească o soluție de a masca contoarele și dispozitivele în centrul istoric, acestea urâțind zona.

În acest sens, Alexandru Uiuiu a trimis o scrisoare publică celor de la Electrica și DEL Gaz în care le cere să regândească soluțiile de modernizare pentru branșamentele din zona Poșta Veche și Școala Specială, pentru care au fost cerute avize în luna mai.

„În zonele monumentelor istorice, orice intervenție se cere făcută cu respect pentru valorile istorice și identitare care trebuie păstrate pentru generațiile viitoare. În acest context, vă solicităm să depuneți eforturi suplimentare în găsirea unor soluții tehnice astfel încât lucrările de modernizare sau extindere a rețelei electrice să nu marcheze în niciun fel înfățișarea și statutul monumentelor istorice. După cum în țări pe care noi le vizităm pentru a contempla valorile istorice și de turism cultural, instalațiile utilitare sunt discret plasate și practic invizibile, vă solicităm să treceți în preocupările dumneavoastră permanente lucrări care să mascheze firidele și alte componente moderne ale instalațiilor electrice, care actualmente sunt plasate inoportun, împiedicând aspectul istoric al clădirilor, trotuarelor, în general al spațiului public. Respectăm munca dumneavoastră și calitatea serviciilor față de cetățeni și vă cerem ca în proiectele pe care le propuneți să țineți cont de intransigența de reglementările privind protejarea patrimoniului istoric”, a precizat Alexandru Uiuiu, într-o scrisoare publică trimisă directorului Electrica Bistrița-Năsăud, Alexandru Roman.

 

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

MATEROM: Dacă e primăvară, e timpul pentru o verificare tehnică de sezon

Dacă e primăvară, e timpul pentru o verificare tehnică de sezon. Alege întotdeauna un Centru de Service Autorizat Mercedes-Benz, pentru a beneficia de cele mai bune servicii auto pentru mașina ta, efectuate de profesioniști. Ofertă specială, la Materom:

Degustări dulci pentru evenimente, la Cofetăria Cristina, oricând, cu programare! DISCOUNT pentru cei care încheie contracte în Aprilie

Ce veste bună! Acum, la Cofetăria Cristina poți programa oricând îți permite programul o degustare pentru...

Se fac angajări la Crama Veche, Amicii Building, Fan Courier, Ideal Print! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Crama Veche caută barman, Ajutor bucătar, Pizzer, ospătar și femeie pentru curățenie.  AMICII BUILIDNG angajează Contabil cu experiență, dedicat și orientat spre performanță, iar Ideal Print caută Graphic Designer. Noi locuri de muncă - la Ideal Print, Fan Courier, STEWO PLAST Năsăud și GB Instaplan, Oferta completă, mai jos: