Locuitorii din Blăjenii de Sus și din Cușma au primit mesaje Ro-Alert, azi-noapte. Ursul a coborât în cele două sate. Din fericire nu s-au raportat pagube.
Urșii au coborât azi-noapte în două sate.
Primul, în jurul orei 21.00, a coborât în Blăjenii de Sus.
”În jurul orei 21.00, prin numărul unic pentru apeluri de urgență 112 a fost semnalată prezența unui urs în localitatea Blăjenii de Sus, pe strada Cimitirului.
Pentru avertizarea populației din zonă a fost transmis un mesaj RO-ALERT. La fața locului s-a deplasat un echipaj al Inspectoratului de Jandarmi Județean Bistrița-Năsăud” au transmis reprezentanții ISU BN.
Un al doilea urs a coborât în Cușma, undeva după ora 23.00.
”Prin numărul unic pentru apeluri de urgență 112 a fost semnalată prezența unui urs în localitatea Cușma, în zona cimitirului săsesc.
Pentru avertizarea populației din zonă a fost transmis un mesaj RO-ALERT. Un echipaj al Inspectoratului de Jandarmi Județean Bistrița-Năsăud se deplasează spre locul indicat” au transmis reprezentanții ISU BN.
Din fericire nu au fost raportate pagube.












