Crunt! Un cuplu cu 14 copii își exploatează zilnic o parte din minori: micuții, găsiți la cerșit însetați și bolnavi

Un cuplu cu 14 copii își exploatează zilnic o parte din minori. Poliția Locală i-a găsit vineri cerșind cu 4 dintre copii, cel mai mic având doar câteva luni. Copiii erau însetați, primul pahar de apă din ziua respectivă primindu-l chiar de la polițiștii locali, iar alții erau bolnavi. Femeia mai are 4 copii despre care nu mai știe nimic, nici unde sunt, cum îi cheamă sau ce vârste au.

Polițiștii locali au dat vineri peste un caz greu de digerat, în Piața Decebal. Un cuplu cu patru copii cerșea printre comercianții din piață, deranjându-i. Cel mai mic avea doar câteva luni, iar cel mai mare 14 ani.

„Unii erau bolnavi, iar alții nu băuseră apă toată ziua. Primul pahar cu apă l-au primit de la agenții Poliției Locale. În timpul intervenției, doi dintre adulți au manifestat un comportament agresiv față de autospeciala Poliției Locale. Aceștia au fost îndepărați din perimetru și conduși la sediul instituției pentru stabilirea identității și aplicarea măsurilor legale”, informează reprezentanții Poliției Locale.

În acest caz a fost sesizată Direcția de Asistență Socială din cadrul Primăriei Bistrița, care a sesizat mai departe DGASPC. Adulții au fost sancționați cu amenzi în valoare de 1.100 de lei.

Cuplul are domiciliul legal în județul vecin, în comuna clujeană Recea Cristur, însă împreună cu copiii locuiesc de câteva luni într-un adăpost improvizat din comuna Șieu-Măgheruș, unde au grijă de animale, pe perioada verii.

Cei doi au recunoscut că practică ocazional cerșetoria, venind cu copiii în oraș din Șieu-Măgheruș special pentru această activitate. Cuplul are 14 copii, însă femeia a putut da informații doar despre 13 dintre copii…

Despre 4 copii, femeia nu mai știe nimic, nici unde sunt, nici cum îi cheamă sau ce vârste au. Cel mai probabil aceștia sunt în grija statului.

Foto: Poliția Locală 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

ELECTROPLAST angajează Laborant, Mecanic utilaj și Operatori. NOI locuri de muncă, la Amicii Building

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la ELECTROPLAST unde se caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri. Amicii Furniture angajează un tâmplar priceput. Stewo  Năsăud caută Asistent manager. Se fac angajări și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, la Electroplast, STEWO Năsăud și Amicii Building: Se caută asistent manager, tâmplar, project manager junior

ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Stewo  Năsăud angajează Asistent manager. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Furniture care au nevoie de un tâmplar priceput. Posturi libere sunt și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:

Supercom angajează șoferi profesioniști. NOI locuri de muncă, la Electroplast, Clinica Sanovil, Amicii Building, GB Instaplan

Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Clinica Sanovil are nevoie de un asistent medical generalist și o infirmieră. Noi locuri de muncă - disponibile la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos: