Numărătoarea inversă a început! 21 de trupe din toate colțurile lumii fac spectacol la Festivalul Celtic Transilvania

Numărătoarea inversă a început! În mai puțin de o lună, în județul nostru va avea loc unul dintre cele mai așteptate evenimente rock ale verii din România. Între 10 și 12 iulie, Băile Figa vor găzdui cea de-a IX-a ediție a Festivalului Celtic Transilvania, eveniment care promite trei zile de muzică live, reconstituiri istorice, motoare turate și experiențe memorabile pentru întreaga familie.

An de an, Festivalul Celtic Transilvania a reușit să își construiască o comunitate puternică de fani veniți din toate colțurile țării și din străinătate, iar ediția din 2026 se anunță una dintre cele mai spectaculoase de până acum.

Pe scena festivalului vor urca anul acesta 21 de formații din Germania, Danemarca, Suedia, Statele Unite ale Americii, Portugalia, Italia și România.

Printre capetele de afiș se numără BONFIRE (Germania), una dintre trupele legendare ale hard rockului european, ROYAL HUNT (Danemarca) așii metalului progresiv, ARTILLERY (Danemarca) legendă a thrash metalului mondial, AGENT STEEL (SUA) pionieri ai speed metalului, WHEN NOTHING REMAINS (Suedia), GREEN JELLY (SUA) și GWYDION (Portugalia), SLIDING DOORS (Italia), BLAX (Italia), VANSIND (Danemarca).

Alături de acestea, publicul va avea ocazia să descopere și unele dintre cele mai apreciate formații ale scenei românești actuale: SUR AUSTRU, SYMPHRESS, UNDERWAVES, KATHAREIN, FITTONIA, RISEN FROM ASHES, HALTA H, S.A.R., ATHORIS, BESMETH și HYLE” – transmit organizatorii.

Ca în fiecare an, participanții vor putea explora tabere și demonstrații de reenactment susținute de unele dintre cele mai apreciate grupări de reconstituire istorică din România.

Atmosfera medievală va completa perfect experiența unui festival care îmbină cultura, istoria și muzica într-un mod unic.

Pasionații de motociclete vor avea parte de tradiționala paradă moto și de o expoziție dedicată comunității moto, evenimente care au devenit deja repere importante în programul festivalului”, mai spun aceștia.

Un avantaj aparte al locației îl reprezintă proximitatea Complexului Balnear Băile Figa. Participanții se vor putea bucura de toate facilitățile de agrement și relaxare oferite de stațiune.

Abonamentele și biletele sunt disponibile la prețuri accesibile și pot fi achiziționate prin platformele iabilet.ro, ambilet.ro și biletix.ro.

Pentru informații suplimentare și programul complet al evenimentului, cei interesați pot accesa site-ul oficial al festivalului și paginile de socializare dedicate evenimentului.

„Trei zile. O singură destinație. Mii de fani. Festivalul Celtic Transilvania. Ne vedem între 10 și 12 iulie 2026, la Băile Figa!” – au completat organizatorii.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

ELECTROPLAST angajează Laborant, Mecanic utilaj și Operatori. NOI locuri de muncă, la Amicii Building

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la ELECTROPLAST unde se caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri. Amicii Furniture angajează un tâmplar priceput. Stewo  Năsăud caută Asistent manager. Se fac angajări și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, la Electroplast, STEWO Năsăud și Amicii Building: Se caută asistent manager, tâmplar, project manager junior

ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Stewo  Năsăud angajează Asistent manager. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Furniture care au nevoie de un tâmplar priceput. Posturi libere sunt și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:

Supercom angajează șoferi profesioniști. NOI locuri de muncă, la Electroplast, Clinica Sanovil, Amicii Building, GB Instaplan

Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Clinica Sanovil are nevoie de un asistent medical generalist și o infirmieră. Noi locuri de muncă - disponibile la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos: