DOLIU: Preotul pensionar Ioan Bartoș care slujea la biserica de pe Odobescu a trecut la cele veșnice

Cu profundă întristare, dar cu nădejdea învierii, vă aducem la cunoștință că părintele Ioan Bartoș, preot pensionar, s-a mutat în veșnicie”, a transmis astăzi Protopopiatul Ortodox Român Bistrița.

Sicriul cu trupul neînsuflețit al părintelui Ioan Bartoș va fi depus în această seară în Biserica cu hramul Sfinţii Trei Ierarhi de pe Str. Alexandru Odobescu din Bistrița – unde părintele a slujit timp de 27 de ani.

Funeraliile se vor desfășura după următorul program:

VINERI, 29 mai 2026, ora 18:00 – Slujba Priveghiului;

SÂMBĂTĂ, 30 mai 2026, ora 12:00 – Slujba Înmormântării.

Slujba înmormântării va fi oficiată de Preasfințitul Părinte SAMUEL Bistrițeanul, Episcop Vicar a Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, în Biserica „Sfinții Trei Ierarhi”.

Preotul Ioan Bartoș va fi înhumat în Cimitirul Parohial al Bisericii Sfinții Trei Ierarhi din Bistrița.

Părintele Ioan Bartoş s-a născut în 11 aprilie 1943, în Domnești (comuna Mărișelu).

A absolvit clasele primare în satul natal, iar clasele V – VIII, în Mărișelu. A absolvit cursurile Seminarului Teologic Ortodox din Cluj-Napoca în anul 1966 și cele ale Institutului Teologic din Sibiu în anul 1972.

În anul 1966 s-a căsătorit cu Anca Elvira Maria din Unirea (Bistrița). Dumnezeu i-a binecuvântat cu două fete: Claudia – Maria (născută în 1967) și Daniela Elvira (nărcută în anul 1969).

A fost hirotonit preot în anul 1966, de către Preasfințitul Părinte Teofil Herineanu, în parohia Meșcreac, Comuna Rădești, Protopopiatul Aiud (județul Alba).

În timpul păstoririi la Parohia Meşcreac, între anii 1966-1968, a fost Secretar al Protopopiatului Aiud.

În anul 1968 a fost transferat la parohia Cristur Șieu cu filia Coasta, comuna Şieu Odorhei. Aici a păstorit 13 ani, construind și o biserică nouă, în filia Coasta.

Din 1981 a fost numit preot paroh la Biserica cu hramul „Sfinții Trei Ierarhi”. A slujit aici cu multă râvnă comunitatea bistrițeană timp de 27 de ani, până în 2008, când s-a retras la pensie.

Pentru întreaga activitate administrativă și pastoral-misionară, în semn de prețuire și recunoștință, în 1990, ÎPS Arhiepiscopul și Mitropolitul Bartolomeu l-a ridicat la rangul de iconom stavrofor.

Ne rugăm ca sufletul Părintelui Ioan să intre în lumina şi bucuria comuniunii veșnice cu Dumnezeu, pe Care L-a slujit cu credință şi evlavie.

Transmitem familiei îndoliate, gândul nostru de mângâiere. Ne rugăm Preasfintei Treimi să odihnească sufletul Părintelui Ioan împreună cu sfinții slujitori ai lui Hristos”, a transmis preotul protopop Marius Pintican.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

ELECTROPLAST angajează Laborant, Mecanic utilaj și Operatori. NOI locuri de muncă, la Amicii Building

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la ELECTROPLAST unde se caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri. Amicii Furniture angajează un tâmplar priceput. Stewo  Năsăud caută Asistent manager. Se fac angajări și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, la Electroplast, STEWO Năsăud și Amicii Building: Se caută asistent manager, tâmplar, project manager junior

ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Stewo  Năsăud angajează Asistent manager. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Furniture care au nevoie de un tâmplar priceput. Posturi libere sunt și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:

Supercom angajează șoferi profesioniști. NOI locuri de muncă, la Electroplast, Clinica Sanovil, Amicii Building, GB Instaplan

Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Clinica Sanovil are nevoie de un asistent medical generalist și o infirmieră. Noi locuri de muncă - disponibile la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos: