Curtea unui hotel din Bistrița a devenit, în acest weekend, scena unui act de vandalism și agresiune: un bărbat de 26 de ani a agresat o femeie de 34 de ani, căreia i-a furat actele. Bărbatul a fost descoperit câteva ore mai târziu.
Femeia a sunat la 112 şi a anunţat fapta, iar jandarmii Detaşamentului 1 Mobil Bistriţa s-au deplasat la faţa locului, au discutat cu păgubita, iar după obţinerea informaţiilor necesare au pornit în căutarea agresorului.
Bărbatul a fost depistat câteva ore mai târziu, iar prejudiciul a fost recuperat în totalitate, cel în cauză ascunzând documentele sustrase la domiciliul unor cunoştinţe. Bărbatului i s-au întocmit actele de sesizare pentru infracţiunea de furt, conform art. 228 Cod Penal, acte care au fost predate Poliţiei în vederea continuării cercetărilor.
Sancţiuni de 4.500 de lei aplicate de jandarmi, în acest sfârșit de săptămână
Jandarmii au asigurat la sfârşit de săptămână măsurile de ordine publică la toate manifestările cultural-artistice şi sportive organizate pe raza judeţului şi au constatat mai multe fapte de natură antisocială, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
Au fost aplicate sancţiuni pentru cerşetorie, tulburarea ordinii şi liniştii publice, adresarea de cuvinte şi expresii jignitoare, provocarea unor scandaluri, consum de băuturi alcoolice în spaţiul public neamenajat, lăsarea fără supraveghere a animalelor care au prezentat pericol pentru persoane şi bunuri, dar şi atragerea de persoane de sex opus, cu scopul întreţinerii de raporturi sexuale, pentru obţinerea de foloase materiale, sau refuzul de a-și declina identitatea în faţa agentului constatator.
Totalul amenzilor se ridică la 4.500 lei, precizează Compartimentul Informare, Relaţii Publice şi cu Publicul din cadrul Jandarmeriei Bistrița.
Foto @ Arhivă