Rămân sau nu jocurile de noroc în Bistrița? Consiliul Local are în față astăzi două variante

Consiliul Local al municipiului Bistrița are în față astăzi două proiecte de hotărâre: printr-unul se interzic sălile de jocuri de noroc, prin altul se permit, însă cu o taxare uriașă.

Pe ordinea de zi a ședinței extraordinare de săptămâna trecută s-a aflat un proiect de hotărâre care prevedea permiterea funcționării sălilor de jocuri de noroc în Bistrița, însă în schimbul unor taxe uriașe. De asemenea, proiectul prevedea ca jocurile de noroc să nu poată folosi reclame luminoase și să nu poată funcționa mai aproape de 100 de metri de școli.

Proiectul respectiv a fost retras chiar în timpul ședinței de pe ordinea de zi:

”Propun retragerea de pe ordinea de zi a proiectului cu numărul 6 – ”Proiect privind aprobarea Regulamentului de autorizare a desfășurării activităților de jocuri de noroc pe raza municipiului Bistrița” – în urma solicitărilor primite în urma dezbaterii publice avute și a unei solicitării din partea unei organizații profesionale din domeniu – depusă azi  – si pe care nu am apucat să o analizăm” a declarat primarul Gabriel Lazany, săptămâna trecută.

Agențiile LOTO și sălile de pariuri sportive – EXCEPȚIA

Pe ordinea de zi a ședinței extraordinare de astăzi a fost pus un alt proiect de hotărâre, care prevede interzicerea totală a sălilor de jocuri de noroc. Singurele care vor putea funcționa, dacă proiectul va fi votat astăzi de consilierii locali, sunt agențiile LOTO și sălile de pariuri sportive:

„Se stabilește că, pe teritoriul Municipiului Bistrița, nu se pot desfășura, în locații fizice, activități de jocuri de noroc, în sensul O.U.G. nr 77/2009, indiferent de forma de organizare, inclusiv fără a se limita la: săli de jocuri tip slot-machine, agenții de pariuri, cazinouri, cluburi de poker, săli de bingo, cu excepția jocurilor loto tradiționale aparținând Companiei Naționale „Loteria Română” SA și a operatorilor economici care exploatează doar jocuri de pariuri sportive, autorizați conform legii, cu mențiunea că în spațiile utilizate de Loterie și de operatori de pariuri sportive sunt interzise aparatele electronice specifice jocurilor de noroc”, se arată în proiectul de hotărâre care va fi votat astăzi, în Consiliul Local.

Sălile de jocuri de noroc mai pot funcționa până la data expirării perioadei de autorizare O.N.J.N.

A rămas și proiectul municipalității, care prevede taxarea uriașă a sălilor de jocuri de noroc. Rămâne de văzut care dintre cele două proiecte va primi girul consilierilor locali.

Mai puteți citi pe acest subiect:

Proiectul care reglementează funcționarea sălilor de jocuri de noroc din Bistrița retras brusc de pe ordinea de zi a CL

Operatorii sălilor de jocuri de noroc se plâng că noile reguli pun lacătul pe ușă! Cum este văzut de bistrițeni regulamentul primăriei:

Foto: Arhivă

 

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

ELECTROPLAST angajează Laborant, Mecanic utilaj și Operatori. NOI locuri de muncă, la Amicii Building

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la ELECTROPLAST unde se caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri. Amicii Furniture angajează un tâmplar priceput. Stewo  Năsăud caută Asistent manager. Se fac angajări și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, la Electroplast, STEWO Năsăud și Amicii Building: Se caută asistent manager, tâmplar, project manager junior

ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Stewo  Năsăud angajează Asistent manager. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Furniture care au nevoie de un tâmplar priceput. Posturi libere sunt și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:

Supercom angajează șoferi profesioniști. NOI locuri de muncă, la Electroplast, Clinica Sanovil, Amicii Building, GB Instaplan

Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Clinica Sanovil are nevoie de un asistent medical generalist și o infirmieră. Noi locuri de muncă - disponibile la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos: