6.7 C
Bistrița
miercuri, aprilie 2, 2025

Iarba de lângă Turnul Dogarilor va fi istorie! Betoanele vor acapara și zona aceea

Primăria Bistrița se pregătește să renunțe la o altă zonă înierbată, situată în Parcul Municipal. Petecul de iarbă situat lângă Turnul Dogarilor va fi transformat într-un skate-park.

Primăria Bistrița a solicitat emiterea acordului de mediu la Agenția pentru Protecția Mediului pentru un alt proiect care presupune renunțarea la un petec de iarbă.

Este vorba despre o zonă din Parcul Municipal, situată lângă Turnul Dogarilor și vechile ziduri de apărare ale cetății. Acolo va lua naștere un skate-park, betonat.

Potrivit proiectului depus la Agenția pentru Protecția Mediului, din suprafața totală a amplasamentului – 750 de metri pătrați, doar 20 de metri pătrați vor fi acoperiți cu iarbă.

„Proiectul prevede realizarea unei baze sportive prin amenajarea terenului sub forma unor rampe și platforme betonate specifice sporturilor alternative (patine cu rotile în linie, skateboard, biciclete BMX, trotinete specializate). Conform Legii nr. 24/2007 privind reglementarea și administrarea spațiilor verzi din zonele urbane, proiectul propus se încadrează la categoria spații verzi pentru agrement: baze sportive, poli de agrement, complexuri și baze sportive. Baza sportivă este definită ca fiind un complex format dintr-un cadru vegetal și zone construite, special amenajate și dotate pentru practicarea diferitelor sporturi”, se arată în proiect.

Practic, pe suprafața în cauză se va folosi beton. Mare parte din petecul de iarbă ce va rămâne va reprezenta o zonă tampon între skate-park și monumentele istorice:

„Terenul pe care se propune amenajarea bazei sportive se află în vecinătatea unor monumente istorice – Turnul Dogarilor și Zidul de Fortificație, față de aceste obiective existând o suprafață înierbată tampon, distanța de la obiective până la parcela pe care se dorește amenajarea fiind de 12 m”, se mai precizează în documentație.

 

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

MATEROM: Dacă e primăvară, e timpul pentru o verificare tehnică de sezon

Dacă e primăvară, e timpul pentru o verificare tehnică de sezon. Alege întotdeauna un Centru de Service Autorizat Mercedes-Benz, pentru a beneficia de cele mai bune servicii auto pentru mașina ta, efectuate de profesioniști. Ofertă specială, la Materom:

Degustări dulci pentru evenimente, la Cofetăria Cristina, oricând, cu programare! DISCOUNT pentru cei care încheie contracte în Aprilie

Ce veste bună! Acum, la Cofetăria Cristina poți programa oricând îți permite programul o degustare pentru...

Se fac angajări la Crama Veche, Amicii Building, Fan Courier, Ideal Print! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Crama Veche caută barman, Ajutor bucătar, Pizzer, ospătar și femeie pentru curățenie.  AMICII BUILIDNG angajează Contabil cu experiență, dedicat și orientat spre performanță, iar Ideal Print caută Graphic Designer. Noi locuri de muncă - la Ideal Print, Fan Courier, STEWO PLAST Năsăud și GB Instaplan, Oferta completă, mai jos: