0.6 C
Bistrița
vineri, noiembrie 22, 2024

La „vânătoare” de posturi în învățământ: Aproape 600 de dosare, validate la ISJ

„Nu cred că am șanse… Sunt multe posturi, dar cele mai multe – pe durată determinată, pe un an. Posturi titularizabile, pe o durată nedeterminată, sunt foarte puține. Eu sper să prind ceva la engleză, cât mai aproape de Bistrița, sau chiar în oraș… În funcție de nota obținută la examenul scris din iulie, se vor distribui și posturile în ședință publică…”, ne-a mărturisit una dintre candidatele care au stat ieri la coadă pentru validarea dosarului depus săptămâna trecută.

Luni și marți, la sediul Inspectoratului Școlar Județean s-au validat 570 de dosare ale unor candidați care trebuie să susțină în iulie examenul de titularizare.

Cei care s-au prezentat marți, au avut noroc să prindă mai puțină aglomerație, în schimb cei care s-au grăbit să-și valideze dosarul luni, între orele 12:30 și 16:30 – au avut ceva de așteptat pe holurile inspectoratului. „Cam așa arată organizarea la ISJ, pentru înscriere la Titularizare… Câteva sute de candidați au la dispoziție doar două zile pentru confirmarea dosarelor… Programul este de la 9 dimineața, când cei mai mulți dintre profesori au ore!”, s-a plâns unul dintre candidați.

Vreau să dau concurs pentru un post de profesor, dar pentru că nu am avut catedră întreagă, mi-am luat și la grădiniță o slujbă, pe resurse umane și secretariat. Dar îmi doresc să predau, pe economic și administrativ. Este destul de greu, fiindcă sunt foarte puține locuri… Nu mă las, sunt la jumătatea gradului I, pentru mine predatul este totul… În 11 iulie va avea loc examenul, este cam scurt timpul, abia se termină anul școlar și nu avem la dispoziție decât câteva săptămâni să învățăm…”, ne-a mărturisit un alt candidat.

În vederea participării la  Concursul național pentru ocuparea posturilor/catedrelor declarate vacante/rezervate în învățământul preuniversitar din 2018, în județul Bistrița-Năsăud au fost depuse 570 dosare, dintre care 103 de absolvenți 2018 (licență, master, modul nivel I sau modul nivel II). „Sunt cu 33 dosare mai mult decât anul trecut, iar situația dosarelor depuse pe discipline este următoarea: educatoare 161, învățători 115, educație fizică și sport 49, limba română 37, minorități 7, limba engleză 23, limba germană 1, limba franceză 10, tehnologii 26, religii 8, matematică 22, informatică 3, învățământ special 31, istorie 16, geografie 16, socio-umane 8, biologie 14, fizica 3, chimie 4, arte 16. La nivelul județului Bistrița-Năsăud sunt 48 posturi titularizabile, repartizate după cum urmează: învățători – 10, educatoare – 5, educație fizică și sport – 4, matematică – 2, educatoare în limba germană – 1,  învățător în limba germană – 1, fizică-chimie – 1, limba română – 1, muzică specializată – 10. Pentru suplinire în anul școlar 2018-2019 sunt 869 de posturi, din care 230 complete…”, a transmis Inspectoratul Școlar Județean Bistrița-Năsăud.

Concursul național pentru ocuparea posturilor/catedrelor declarate vacante/rezervate în învățământul preuniversitar constă în probă practică sau inspecție specială la clasă în profilul postului solicitat și probă scrisă – mai precizează Biroul de presă al Inspectoratului Școlar Bistriţa-Năsăud.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Noua colecție de iarnă, la DYA Cool Fashion: Se poartă gecile și paltoanele cu gulere de blană! Găsiți inclusiv mărimi mari 6XL sau 60-62

Magazinul DYA COOL FASHION este cunoscut în rândul bistrițencelor că aduce haine de calitate, elegante sau...

MATEROM AUTOMOTIVE angajează Facturist organizat și atent la detalii

Compania MATEROM AUTOMOTIVE este în căutarea unui Facturist organizat și atent la detalii, pentru a se alătura echipei noastre. Vei fi responsabil/ă de gestionarea activităților legate de facturare, înregistrarea documentelor contabile și menținerea unei comunicări eficiente cu clienții și colegii.

O armă reală – PREMIUL oferit de Poligon Tactical Defense Bistrița la concursul care marchează primul an de existență

Singurul poligon de trageri indoor din județ s-a deschis acum un an, la Bistrița. Dar băieții...