Accident pe strada Simion Mândrescu din Bistrița! Un bărbat a ajuns la spital

Un echipaj de pompieri și un echipaj de prim ajutor SMURD au intervenit în această dimineață în municipiul Bistrița, pe strada Simion Mândrescu, la un accident rutier. Un bărbat a ajuns la spital.

În accidentul rutier au fost implicate două victime.

„Un bărbat în vârstă de aproximativ 48 de ani, ce prezenta un traumatism cranian cerebral și traumatism la coloana cervicală, a fost transportat la UPU SMURD Bistrița pentru investigații medicale suplimentare”, transmite ISU BN.

Cealaltă victimă, un bărbat în vârstă de aproximativ 31 de ani, a refuzat transportul la spital.

UPDATE:

Astăzi, 20 septembrie, polițiștii Biroului Rutier Bistrița au intervenit la un accident produs la intersecția străzilor Simion Mândrescu cu Drumul Dunitrei Vechi, în municipiul Bistrița.

Din primele date, un bărbat, de 31 de ani, din Bistrița, în timp ce conducea un autoturism, ajuns în intersecție, a intrat în coliziune cu un alt autoturism, condus de un bărbat, 48 de ani din municipiu.

Accidentul s-a soldat cu rănirea conducătorului auto de 48 de ani care a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.

Cei doi conducători au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. În cauză a fost întocmit dosar penal, iar polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cauza și împrejurările exacte în care a avut loc evenimentul”, potrivit IPJ BN.

Foto arhivă

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

  1. Această intersecție este foarte periculoasă în orice moment al zilei.
    Chiar dacă am făcut petiții și am solicitat o soluție, se pare că dragii noștri oficiali așteaptă un deces sau un accident major pentru a începe să acționeze.
    Este ușor să spui că nu putem face una sau alta. Dar cineva nu își face treaba.
    Întotdeauna există o soluție.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

ELECTROPLAST angajează Laborant, Mecanic utilaj și Operatori. NOI locuri de muncă, la Amicii Building

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la ELECTROPLAST unde se caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri. Amicii Furniture angajează un tâmplar priceput. Stewo  Năsăud caută Asistent manager. Se fac angajări și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, la Electroplast, STEWO Năsăud și Amicii Building: Se caută asistent manager, tâmplar, project manager junior

ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Stewo  Năsăud angajează Asistent manager. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Furniture care au nevoie de un tâmplar priceput. Posturi libere sunt și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:

Supercom angajează șoferi profesioniști. NOI locuri de muncă, la Electroplast, Clinica Sanovil, Amicii Building, GB Instaplan

Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Clinica Sanovil are nevoie de un asistent medical generalist și o infirmieră. Noi locuri de muncă - disponibile la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos: