Trecute prin foc și spaimă, rămase fără căsuță și fără stăpână, în urma incendiului devastator de zilele trecute de la Romuli, 13 pisicuțe au fost salvate până în prezent și aduse la Bistrița de Alina Buhai, președinta Asociației Salvatorii Sufletelor Nimănui, și alți iubitori de animale. 7 sunt disponibile momentan pentru adopție, una și-a găsit ieri o familie iubitoare, iar restul vor putea fi adoptate după ce se fac bine.
13 pisicuțe dintre cele 30 salvate de pompieri din casa mistuită de flăcări zilele trecute la Romuli au ajuns la Bistrița.
„Ieri am făcut al cincilea drum la Romuli și am salvat pisica numărul 13. Un motănel superb a ajuns lângă prietenii săi. Dintre cele 13 pisici salvate până în prezent, șapte sunt disponibile pentru adopție – sterilizate, vaccinate și deparazitate intern și extern. Una a fost dată ieri spre adopție.
Și restul vor fi disponibile pentru adopție, dar după ce se vor face bine. Una are arsuri mari, alta mai mici, două au probleme la lăbuțe… dar sunt îngrijite și primesc tratamentul necesar. Cei care vor să le adopte trebuie să aibă răbdare cu ele, încă sunt speriate de la șocul prin care au trecut”, a explicat pentru Bistrițeanul.ro Alina Buhai.
Zilele acestea, Alina și alți iubitori de animale vor merge din nou la Romuli pentru a salva și celelalte pisici rămase, împrăștiate prin sat.
„Cei care doresc ne pot ajuta cu hrană, nisip sau cu donații în conturile BT Pay și Revolut – 0749065009 sau RO64 REVO 0000 1308 1017 5817 – Buhai Anca Alina„, a mai precizat aceasta.
Mai multe despre acest subiect puteți citi mai jos:
VIDEO: Peste 10 pisici au pierit în incendiul de la Romuli, alte 30 au fost salvate de pompieri
Una dintre victimele incendiului devastator de la Romuli s-a stins din viață, la spital