9.8 C
Bistrița
luni, martie 31, 2025

FOTO – LIVEZILE: Bazinul de înot al CNI îl vezi, dar nu e! Se degradează înainte de a fi inaugurat

De 4 ani se așteaptă inaugurarea bazinului didactic de înot de la Livezile, o investiție a Companiei Naționale de Investiții. Acesta este gata în proporție de 90% însă nu poate fi inaugurat pentru că nu poate fi încălzit. În zonă nu a ajuns gazul, iar bazinul trebuie încălzit cu niște butelii mari, pentru care trebuie amenajată o platformă și consolidat un perete de sprijin: alți bani, altă distracție!

CNI finanțează construirea unui bazin didactic de înot la Livezile. Este al doilea astfel de bazin construit în Bistrița-Năsăud, după cel de la Beclean, ianugurat în urmă cu 10 ani.
De 4 ani se așteaptă finalizarea lucrărilor și darea acestuia în folosință. Bazinul a început să se degradeze chiar înainte de a fi dat în folosință, după cum se poate vedea cu ochiul liber.

Obiectivul este finalizat în proporție de 90% însă o greșeală făcută de CNI încă dinaintea începerii lucrărilor împiedică acum recepția bazinului. CNI s-ar fi bazat pe aducțiunea de gaz pe Valea Bârgăului, care se lasă așteptată și acum și n-ar fi prevăzut o soluție alternativă de încălzire a bazinului.

Cu lucrările finalizate în proporție de 90%, autoritățile locale s-au trezit că trebuie să găsească o soluție alternativă de a încălzi apa. Aceasta ar fi două butelii imense, pentru care este necesară o platformă specială și consolidarea unui perete de sprijin. „Distracția” ar urma să coste 1,2 milioane de lei, bani pe care Primăria Livezile nu îi are și se pregătește să-i ceară la CNI.

„Bazinul de înot e terminat în proporție de 90%. Nu am ce să-i reproșez constructorului, cerem acum o suplimentare de bani la CNI pentru consolidarea peretelui din spate și platforma pentru buteliile de gaz. Noi ca autoritate locală am asigurat utilitățile: apa, curentul, canalizarea. Și acelea sunt gata în proporție de 90%. Dacă ni se alocă acești bani, eu zic că anul acesta finalizăm bazinul”, a precizat primarul comunei Livezile, Traian Simionca.

Rămâne întrebarea de ce nu a prevăzut CNI încă din proiect o soluție pentru încălzirea apei dacă se știa că în zonă nu este gaz și cine plătește pentru faptul că obiectivul se degradează înainte de a fi recepționat și nu poate fi folosit la 4 ani de la începerea lucrărilor.

Bazinul are o capacitate de 120 de locuri și o adâncime variabilă, de la 1,2 m la 1,8. Va avea, de asemenea, 5 culoare de înot. Acesta ar fi trebuit finalizat în anul 2023.

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Locuiești în Bistrița? Alege garduri de beton rezistente de la Sigicom!

În Bistrița, din ce în ce mai mulți proprietari renunță la materialele fragile și aleg gardurile de beton – o soluție modernă, sigură și estetică. Spre deosebire de lemn sau metal, betonul nu ruginește, nu se deteriorează și nu necesită întreținere constantă. În plus, vine într-o gamă variată de modele, potrivite pentru orice stil arhitectural.

Mobilier și detalii șic pentru casa ta?! Paravane Decorative Bistrița îți face orice, la comandă

Dacă ai idei trăznite în ceea ce privește amenjarea interioară sau un spațiu unde nu se...

Prime Burger, la 3 ani de când bucură bistrițenii: Vă mulțumim!

Acum trei ani de zile bistrițenilor li s-au adus, mai aproape de casă, burgerii delicioși de...