De azi-noapte ninge necontenit în întreg județul, iar drumarii intervin cu zeci de utilaje. În Pasul Tihuța este viscol, iar drumarii intervin la foc continuu pentru a menține carosabilul practicabil.
Județul s-a îmbrăcat în haine de iarnă, după ce, de azi noapte, ninge necontenit în tot județul.
Secția de Drumuri Naționale Bistrița intervine cu 27 de utilaje pe DN15A, DN 17, DN 17C, DN17D. S-au împrăștiat 240 de tone de material antiderapand pe drumurile naționale. În Pasul Tihuța este viscol.
„Echipele Secției de Drumuri Naționale Bistrița acționează în permanență cu utilaje cu lamă și material antiderapant pentru asigurarea circulației în condiții de siguranță. Vă rugăm să circulați prudent, să plecați la drum doar dacă aveți autovehiculele echipate corespunzător pentru condiții de iarnă și să vă informați în prealabil cu privire la condițiile de trafic din zonele tranzitate”, informează Direcția Regională de Drumuri și Poduri Cluj.