Dacă vrei să le faci o bucurie mare copiilor nevoiași care-l așteaptă pe Moș Crăciun și, totodată, să oferi, de Crăciun, un cadou cu totul special, Asociația „Un Dar Mic pentru o Bucurie Mare” din Beclean îți vine în ajutor cu o mulțime de modele de lumânări confecționate de voluntarii inimoși.
Voluntarii Asociației „Un Dar Mic pentru O Bucurie Mare” din Beclean au pregătit pentru acest Crăciun o mulțime de modele de lumânări speciale, iar o parte din banii obținuți din vânzarea lor vor merge pentru cadourile copiilor nevoiași care-l așteaptă pe Moșul.
„Crăciunul este momentul perfect să dăruiești din inimă! Lumânările noastre speciale, cu designuri minunate și arome de iarnă, sunt ideale pentru decor sau cadouri.
Prin achiziția lor, aprinzi o lumină a speranței pentru copiii nevoiași, oferindu-le un dar din suflet. Fii o binecuvântare pentru ceilalți, în acest timp sfânt al anului!
Dacă achiziționați lumânări de la noi susțineți proiectele Asociației „Un Dar mic pentru o bucurie Mare” – Beclean„, explică aceștia pe pagina de Facebook Lumânări cu Bucurie.
Lumânările pot fi găsite în Beclean la magazinul de jucării (Galant), la Florăria Frezia, la Florăria Maria, la Salon Vasilica și la magazinul familiei Onica Bude– cartier Podirei, iar în Bistrița la Atelierul de print.
Cum au început voluntarii asociației să creeze lumânări puteți afla de mai jos: