0.8 C
Bistrița
vineri, noiembrie 22, 2024

FOTO/VIDEO – Pericol de explozie! TIR încărcat cu azotat de amoniu, cuprins de flăcări

În urmă cu puțin timp, un TIR încărcat cu azotat de amoniu a fost cuprins de flăcări, în Pasul Tihuța. Pompierii militari intervin la lichidarea incendiului.

Traficul este blocat pe ambele sensuri, pe mai bine de un kilometru.

Din ultimele informaţii, incendiul se manifestă la un TIR încărcat cu 22 tone azotat de amoniu. Incendiul a fost lichidat în zona remorcii, pompierii militari lucrează pentru lichidarea focarelor din zona cabinei“, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Bistrița, Marius Rus.

 UPDATE:

Traficul a fost reluat. Toți șoferii au fost ținuți mai bine de o oră la mai bine de 500 de metri distanță, din cauza faptului că a existat pericol de explozie. Momentan circulația se desfăsoară cu dificultate.

Șoferul, în vârstă de 49 de ani din Ucraina, a rămas fără acte, pașaport, până și papucii au ars în incendiu. Acesta spune că incendiul a izbucnit în timp ce era în mers, a observat în oglindă o flacară în partea din spate a TIR-ului, a oprit, a încercat să stingă singur incendiul, însă nu a reușit și a sunat la 112.

„Din fericire nu au fost victime, pompierii militari de la Garda de Intervenție din Prundu Bârgăului au acționat cu deosebit profesionalism, au izolat zona, au asigurat o zonă de siguranță și au reușit să lichideze incendiul în limitele găsite, înainte de a se produce o tragedie. Vorbim despre o încărcătură de aproximativ 21- 22 de tone de azotat de amoniu, iar riscurile acestei intervenții au fost extrem de crescute. Au fost luate toate măsurile de siguranță pentru a opri traficul rutier pe o distanță de mai bine de un kilometru și de-o parte și de cealaltă a tronsonului de drum. Au fost oprite toate autovehiculele, astfel încât nimeni nu s-a putut apropia pe toată durata intervenției pompierilor militari”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Bistrița, Marius Rus.

Și polițiștii au deschis o anchetă în acest sens și verifică dacă încărcătura era asigurată corespunzător și dacă TIR-ul avea tot ce trebuie. TIR-ul a fost încărcat în Târgu Mureș și urma să ajungă în Ucraina. Șoferul spune că face această rută de multă vreme, însă este pentru prima dată când a trebuit să transporte o încărcătură periculoasă.

[arve url=”https://www.youtube.com/watch?v=XVQfqfdBcCs” /]

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Noua colecție de iarnă, la DYA Cool Fashion: Se poartă gecile și paltoanele cu gulere de blană! Găsiți inclusiv mărimi mari 6XL sau 60-62

Magazinul DYA COOL FASHION este cunoscut în rândul bistrițencelor că aduce haine de calitate, elegante sau...

MATEROM AUTOMOTIVE angajează Facturist organizat și atent la detalii

Compania MATEROM AUTOMOTIVE este în căutarea unui Facturist organizat și atent la detalii, pentru a se alătura echipei noastre. Vei fi responsabil/ă de gestionarea activităților legate de facturare, înregistrarea documentelor contabile și menținerea unei comunicări eficiente cu clienții și colegii.

O armă reală – PREMIUL oferit de Poligon Tactical Defense Bistrița la concursul care marchează primul an de existență

Singurul poligon de trageri indoor din județ s-a deschis acum un an, la Bistrița. Dar băieții...