-0.3 C
Bistrița
vineri, noiembrie 22, 2024

1 noiembrie, Luminația: Ziua celor dragi plecați într-o lume mai bună…

Este Ziua morţilor, ziua în care cimitirele din oraş sunt luate cu asalt, circulaţia se dă peste cap în zona industrială, iar mormintele se luminează tainic a speranță… Fanfara Perpetuum din Rodna va susține un mini-program de melodii funebre și romanțe în cimitirul din Rodna – astăzi, de la ora 13.30.

Cimitirul de pe Tărpiului s-a însufleţit încă de săptămâna trecută. Zeci de bistrițeni au trecut pe acolo, pentru a curăța și aranja mormintele celor dragi. Străzile şi intersecţiile din Bistriţa sunt în continuare invadate de sute de candele și crizanteme.

Se crede că în noaptea de 1 noiembrie, Lumea de Dincolo îşi deschide porţile. Iar sufletele celor dispăruţi intră în tainice legături cu cei vii.

An de an, cerul coboară pe pământ și stelele se amestecă printre lumânări și flori, udate de lacrimile dorului după cei plecați la Domnul. Așa ne-au învățat strămoșii, să nu-i dăm uitării și să le prelungim dragostea prin cea mai scurtă rugăciune: „în veci pomenirea lor”. O punte și o scară către sufletele lor. Fiecare luminiță deasupra mormintelor este un petic de cer…”, explica preotul protopop Alexandru Vidican, referindu-se la semnificaţia zilei de 1 noiembrie.

Ziua Morţilor (Luminaţia) se practică pe 1 noiembrie, cu precădere în Transilvania, Banat şi Maramureş.

Locuitorii acestor zone obişnuiesc să meargă la mormintele celor dragi, să le cureţe, să depună flori şi lumânări la morminte.

La cererea familiilor, preoţii ortodocşi sau catolici oficiază scurte slujbe de pomenire pentru sufletele celor dispăruţi.

Este, poate, singura zi din an în care oamenii îşi permit să glumească în cimitir. Pentru unii este singura zi în care familia se reîntregeşte. Sau singura zi în care bucuria de a-ţi aminti de cei trecuţi în nefiinţă depăşește tristeţea dispariţiei.

VIDEO – Pe 1 noiembrie să fim în cimitir, să ne plângem morții. Dr Laura Crețu: De ce sunt atât de importante ritualurile funerare

Etnologii afirmă că, la origini, este vorba despre o sărbătoare de rit catolic, Ziua tuturor sfinţilor.

Ea se desfăşoară încă din secolul al VII-lea, fiind îmbrăţişată ulterior şi de ortodocşi sau neoprotestanţi. Sunt însă şi sate în Ardeal în care această sărbătoare nu este marcată deloc.

În Epistola către Tesaloniceni, Sfântul apostol Pavel scria „Fraţilor, despre cei care au adormit, nu voim să fiţi în neştiinţă, ca să vă întristaţi ca ceilalţi care nu mai au nădejde. Pentru că, dacă credem că Iisus a murit şi a înviat, tot aşa credem că Dumnezeu, pe cei adormiţi întru Iisus, îi va aduce împreună cu El…”

Totul a început în anul 835, când papa Gregor al IV-lea a decretat ziua de 1 noiembrie ca sărbătoare religioasă închinată sufletelor martirilor credinţei.

Acesta încerca astfel să desfiinţeze serbările păgîne şi să-i creştineze pe bretoni, irlandezi, englezi şi alte popoare de origine celtă.

Tradiţia laică a fost însă mai puternică şi, în cele din urmă, sărbătoarea a îmbinat atât elemente din vechile ritualuri, cât şi elemente creştine.

Două secole mai târziu, în anul 1006, Papa Johannes al XVIII-lea a decretat ziua de 2 noiembrie drept Ziua Morţilor. În Marea Britanie, Ziua tuturor sfinţilor s-a numit All Saints Day sau All Hallows Day, iar seara de dinaintea ei, All Hallows Evening.

În timp, prin prescurtare, s-a ajuns şi la Halloween – sărbătoarea celebrată în noaptea de 31 octombrie / 1 noiembrie.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

MATEROM AUTOMOTIVE angajează Facturist organizat și atent la detalii

Compania MATEROM AUTOMOTIVE este în căutarea unui Facturist organizat și atent la detalii, pentru a se alătura echipei noastre. Vei fi responsabil/ă de gestionarea activităților legate de facturare, înregistrarea documentelor contabile și menținerea unei comunicări eficiente cu clienții și colegii.

O armă reală – PREMIUL oferit de Poligon Tactical Defense Bistrița la concursul care marchează primul an de existență

Singurul poligon de trageri indoor din județ s-a deschis acum un an, la Bistrița. Dar băieții...

DELICE PAN angajează inginer tehnolog în industria alimentară. NOI locuri de muncă, în Bistrița

Brutăria Delice Pan angajează inginer tehnolog în industria alimentară, iar GB Instaplan  caută sudori, instalatori, electricieni și lăcătuși. La Clinica SANOVIL Bistrița este nevoie de farmacist, asistent medical generalist și infirmieră. Oferta completă, mai jos: