În vederea remedierii unei avarii identificate pe rețeaua de distribuție a apei, Aquabis anunță întreruperea furnizării apei potabile, azi 18 octombrie 2024, de la ora 07:30 până la ora 16:00 (estimativ), în localitatea Beclean – parțial, în partea de jos a orașului și pe str. Valea Viilor – total.
Între orele 09:00 – 14:00 (estimativ), se întrerupe apa potabilă în localitatea Rebrișoara, pe strada Principală – partea dreapta de la intrare până la Biserică, cu străzile adiacente și strada Găgii – total.
„Menționăm că apariția avariilor pe rețeaua publică de alimentare cu apă nu poate fi anticipată. Ea este, de cele mai multe ori, însoțită de întreruperea imediată a furnizării apei în zonele implicate.
Din acest motiv, în unele situații, anunțarea întreruperii furnizării apei poate avea loc după sistarea efectivă a alimentării cu apă”, transmite Aquabis.
În urma manevrelor executate pe rețeaua de distribuție a apei potabile, există posibilitatea deprecierii parametrilor calitativi ai apei (creșterea turbidității). Pentru acest fapt – înainte de consum – vă rugăm să lăsați apa să curgă câteva minute, pentru limpezire.
AQUABIS îşi cere scuze faţă de consumatori pentru disconfortul apărut în acest interval.