2.9 C
Bistrița
luni, decembrie 23, 2024

SURSE: Lista de parlamentari a AUR a fost respinsă de BEJ!

Potrivit unor surse Bistrițeanul.ro, lista de candidați pentru alegerile parlamentare a filialei județene a AUR Bistrița-Năsăud a fost respinsă de Biroul Electoral de Circumscripție Județeană. Se pare că partidul nu a respectat prevederile legale, iar contestația depusă a fost acceptată de BEJ, iar lista propusă de AUR, care era deschisă de Tiberiu Boșutar, a fost respinsă.

Surse Bistrițeanul.ro spun că astăzi, Biroul Electoral de Circumscripție Județeană a respins lista pentru alegerile parlamentare, propusă de AUR Bistrița-Năsăud. Se pare că în spatele acestei hotărâri s-ar afla o contestație, care a fost acceptată de Biroul Electoral de Circumscripție Județeană.

Printre problemele semnalate în contestația respectivă se numără îngrădirea posibilității membrilor AUR să candideze, fapt ce contravine inclusiv Constituției. Au fost semnalate și probleme cu semnăturile strânse și depuse pentru candidați. Semnăturile au fost strânse pentru anumiți candidați din Bistrița-Năsăud, iar AUR a pus pe liste alte persoane, unele din alte județe.

AUR Bistrița-Năsăud a depus lista cu candidați pentru alegerile parlamentare la BEJ, ieri. La Camera Deputaților, lista este deschisă de Tiberiu Boșutar, care se recomandă activist de mediu și care este din județul vecin. Următorul pe listă este Ioan Viorel Marcu, cel care a încercat să se valideze ca și consilier județean, în locul Honoriei Rațiu. Pe locul al treilea este Paul Orza, un inginer de transport maritim.

Primele poziții la Senat sunt ocupate de Dan Cosma, un colonel în rezervă care nu are nicio treabă cu Bistrița, fiind din Râmnicu Vâlcea și locuind în Ilfov și Gheorghe Ianoș, un fost procuror care a activat în zona Becleanului.

Foto: AUR Bistrița-Năsăud

 

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

MasterFoam angajează tehnicieni mentenanță și stivuitoriști! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Compania MasterFoam din Șieu Măgheruș caută tehnicieni mentenanță și stivuitoriști. Fan Courier are nevoie de curieri în Bistrița și Sângeorz-Băi. RCB Electro angajează pentru o perioadă nedeterminată electrician și gestionar depozit. NOI locuri de muncă, la Clinica Sanovil: 

FOTO – Arimar Construct Năsăud vine cu un nou serviciu: Toaletare și tăieri arbori – la cerere

Specialiștii companiei de demolări Arimar Construct din Năsăud s-au gândit să ofere un nou serviciu locuitorilor...

Vrei ochelari noi de la Iana Optic de sărbători? Grăbește-te, închid în perioada sărbătorilor

Iana Optic e magazinul preferat de optică al multor bistrițeni, de aproape 20 de ani. Rame...