10.2 C
Bistrița
miercuri, aprilie 2, 2025

Monica Săsărman, secretar de stat în Ministerul Dezvoltării: Nu s-a semnat contractul de finanțare pentru pasajul subteran de la gară

Potrivit Monicăi Săsărman, secretar de stat în Ministerul Dezvoltării nu a fost semnat contractul de finanțare pentru pasajul subteran din zona gării, pe care îl pregătește Primăria Bistrița. Se pare că municipalitatea nu a depus toate documentele și studiile cerute pentru finanțare prin programul Anghel Saligny.

La finalul anului trecut, primarul Ioan Turc anunța pentru 2024 debutul unui nou șantier. Era vorba despre un pasaj rutier subteran, care ar urma să lege strada Tărpiului de strada Gării.

La acea dată, edilul care urmează să-și finalizeze mandatul peste o lună, susținea că există deja finanțare pentru proiect prin programul Anghel Saligny, pasajul urmând să coste nu mai puțin de 42 de milioane de lei.

„Am parcurs etapa Planului Urbanistic Zonal, intrăm pe studiu de fezabilitate, care va dura puțin, după care trecem la proiectare cu execuție. În a doua jumătate a anului viitor vom demara lucrările la pasajul care va uni strada Gării cu strada Tărpiului, cea mai importantă lucrare de infrastructură realizată în Bistrița în ultimii 30 de ani”, spunea Turc, într-o conferință de presă.

Ei bine, am intrat în a doua parte a anului, iar pasajul nu are asigurată nici măcar finanțarea, ce să mai vorbim de începerea lucrărilor. A confirmat astăzi, într-o conferință de presă, secretarul de stat în ministerul Dezvoltării, Monica Săsărman.

„Nu a fost semnat contractul pentru că nu s-au depus toate documentele aferente necesare semnării acelui contract. (…) Nu s-au depus acele documente prevăzute în normă. Niciun document”, a spus Monica Săsărman.

Ar fi vorba despre DALI (documentația de avizare a lucrărilor de intervenții), hotărârea de Consiliu Local, studiul topo sau avizele de la Agenția pentru Protecția Mediului.

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

MATEROM: Dacă e primăvară, e timpul pentru o verificare tehnică de sezon

Dacă e primăvară, e timpul pentru o verificare tehnică de sezon. Alege întotdeauna un Centru de Service Autorizat Mercedes-Benz, pentru a beneficia de cele mai bune servicii auto pentru mașina ta, efectuate de profesioniști. Ofertă specială, la Materom:

Degustări dulci pentru evenimente, la Cofetăria Cristina, oricând, cu programare! DISCOUNT pentru cei care încheie contracte în Aprilie

Ce veste bună! Acum, la Cofetăria Cristina poți programa oricând îți permite programul o degustare pentru...

Se fac angajări la Crama Veche, Amicii Building, Fan Courier, Ideal Print! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Crama Veche caută barman, Ajutor bucătar, Pizzer, ospătar și femeie pentru curățenie.  AMICII BUILIDNG angajează Contabil cu experiență, dedicat și orientat spre performanță, iar Ideal Print caută Graphic Designer. Noi locuri de muncă - la Ideal Print, Fan Courier, STEWO PLAST Năsăud și GB Instaplan, Oferta completă, mai jos: