În miez de noapte, polițiștii locali au dat pe o stradă din Bistrița peste două adolescente de 14 și 16 ani, care dispăruseră acum trei săptămâni de la o casă de tip familial din Beclean.
Cele două fuseseră date dispărute de la o casă de tip familial din Beclean, în data de 3 iulie.
Acestea au fost găsite de polițiștii locali azi-noapte, în jurul orei 03:00, pe strada Cuza Vodă din Bistrița. Cele două au fost predate reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean.
„În dimineața zilei de 23 iulie, orele 02:50, pe strada Cuza Vodă, polițiștii locali au depistat două minore, DVM și ASP de 14 și respectiv 16 ani. În urma verificărilor specifice efectuate la sediul Poliției Locale, unde acestea au fost conduse, s-a stabilit că figurau în baza de date a Poliției Române ca dispărute”, informează Poliția Locală.
Foto: Poliția Locală.