-0.3 C
Bistrița
vineri, noiembrie 22, 2024

Angajații Supercom, cei mai economi! Menajează chiar și un drum de un milion de euro

Angajații Supercom sunt cei mai economi! Aceștia aleg să ducă deșeurile la punctul de transfer de pe Vale Boilor pe un drum mai scurt. Aceștia menajează drumul de un milion euro, folosind un drum îngust, nici măcar pietruit. Localnicii din zonă sunt însă sătui de inhalat praf!

În luna iulie a anului 2015, se inaugura un drum de 1,5 km și lat de 6 m. Acesta făcea legătura dintre strada Tărpiului și punctul de transfer a deșeurilor de pe Valea Boilor. Valoarea investiției s-a ridicat undeva la patru milioane lei.

Totuși, angajații Supercom preferă o rută mai scurtă, pe Valea Căstăilor, pe lângă Rombat.

„Trec cu mașinile de nenumărate ori pe zi, pe aici. Drumul nu e asfaltat, se ridică un praf de nici nu mai poți respira cum trebuie”, a povestit pentru Bistrițeanul.ro, un locuitor al Văii Căstăilor.

O altă problemă e faptul că străduța respectivă are doar 2,5 metri lățime, aproape pe toată lungimea ei.

Când vin cu mașinile alea mari, nu ai cum trece două mașini una pe lângă alta. Așa că ei, că sunt cu mașini mari, ne obligă pe noi să dăm cu spatele. Vin până în botul mașinii noastre. Îmi sperie copiii de fiecare dată. Sunt obraznici”, a mai povestit C.A.

O altă problemă e faptul că atunci când plouă, străduța fiind neasfaltată, mașinile mari lasă urme adânci, uneori, deplasarea cu mașină mică fiind imposibilă.

Eu înțeleg că trebuie să vină o dată pe săptămână o mașină să ia gunoaiele și de aici, dar nu toată ziua. Și au drumul lor asfaltat. De ce nu îl folosesc ăla??”, a spus supărată bistrițeanca.

Ce spun autoritățile

Municipalitatea a recunoscut că este un drum amenajat pentru cei de la Supercom, dar nu au ce le face.

Ei au un drum asfaltat. Dar dacă nu vor să îl folosească pe acela și folosesc altul, nu avem ce le face. Nu îi poți obliga să meargă pe un drum sau pe altul”, a explicat pentru Bistrițeanul.ro, purtătorul de cuvânt al Primăriei Bistrița, Mihai Ruști.

Dacă drumul respectiv nu are marcaje sau limitări de viteză sau greutate, nu ai ce să le faci. Dacă nu există marcaje, teoretic pot circula”, au explicat și reprezentanții IPJ.

În 2011 a fost inițiat un proiect în care era prevăzută asfaltarea Văii Căstăilor.

În 2017 s-a promis reabilitarea și amenajarea Văii Căstăilor.

Totuși, la început de 2018, strada arăta la fel de deplorabil.

Acum, pe lângă problema drumului care oricum e rău practicabil, mai e și situația cu mașinile Supercom care aleg un drum mai scurt spre depozitul deșeurilor.

Poate că cineva va lua măsuri. Nu știu ce să facem și cum să le facem față. Sunt violenți, obraznici și ne nenorocesc strada cu totul”, a conchis C.A.

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

MATEROM AUTOMOTIVE angajează Facturist organizat și atent la detalii

Compania MATEROM AUTOMOTIVE este în căutarea unui Facturist organizat și atent la detalii, pentru a se alătura echipei noastre. Vei fi responsabil/ă de gestionarea activităților legate de facturare, înregistrarea documentelor contabile și menținerea unei comunicări eficiente cu clienții și colegii.

O armă reală – PREMIUL oferit de Poligon Tactical Defense Bistrița la concursul care marchează primul an de existență

Singurul poligon de trageri indoor din județ s-a deschis acum un an, la Bistrița. Dar băieții...

DELICE PAN angajează inginer tehnolog în industria alimentară. NOI locuri de muncă, în Bistrița

Brutăria Delice Pan angajează inginer tehnolog în industria alimentară, iar GB Instaplan  caută sudori, instalatori, electricieni și lăcătuși. La Clinica SANOVIL Bistrița este nevoie de farmacist, asistent medical generalist și infirmieră. Oferta completă, mai jos: