Tânărul acuzat de furt, de autoritățile austriece, nu e la prima abatere. Cine e și ce pretenții are

Un tânăr de 24 de ani din Feldru a fost căutat de polițiști, la nivel european, mai bine de o lună. Acesta a fost acuzat de autoritățile austriece într-un dosar de furt prin efracție. Tânărul a mai fost închis, în Austria. De această dată, acesta are o dorință în fața instanțelor.

Joi, polițiștii bistrițeni au identificat un tânăr, de 24 de ani, din Feldru, căutat de polițiștii din întreaga Europă. Acesta a fost acuzat de autoritățile austriece de furt prin efracție.

Mai multe puteți citi AICI.

Tânărul este Emiluț G. V. și stă „pe granița” dintre Ilva Mică și Feldru. Acesta provine dintr-o familie numeroasă, de oameni gospodari. Se pare că el ar fi „oaia neagră” a familiei.

Tânărul ar fi plecat acum ani buni în Austria, unde a lucrat în construcții.

Mai mult, aceasta nu ar fi prima neînțelegere cu autoritățile austriece, ci, conform unor surse Bistrițeanul.ro, Emiluț a mai fost închis pentru constituire de grup infracțional.

Acum era venit în țară, unde împreună cu prietena lui, dorea să își întemeieze o familie.

Joi, Emiluț a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj care a dispus reținerea pentru 24 de ore. Vineri a fost prezentat Curții de Apel Cluj.

Admite cererea formulată de autorităţile judiciare din Austria cu privire la executarea mandatului european de arestare cu privire la persoana solicitată V.E.G., cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de furt prin efracţie şi tentativă la furt prin efracţie”, se arată pe site-ul Curții de Apel Cluj.

Tânărul va sta în arestul poliției timp de maxim 30 de zile, interval în care va fi predat autorităților judiciare din Austria.

După ce va fi predat autorităților austriece și va fi judecat, tânărul dorește să-și execute pedeapsa în România.

Cetăţeanul român este predat cu condiţia ca, în cazul în care, după rejudecarea cauzei, se va pronunţa o pedeapsă privativă de libertate faţă de acesta, să fie transferat în România pentru executarea pedepsei”, se arată în același comunicat.

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

ELECTROPLAST angajează Laborant, Mecanic utilaj și Operatori. NOI locuri de muncă, la Amicii Building

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la ELECTROPLAST unde se caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri. Amicii Furniture angajează un tâmplar priceput. Stewo  Năsăud caută Asistent manager. Se fac angajări și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, la Electroplast, STEWO Năsăud și Amicii Building: Se caută asistent manager, tâmplar, project manager junior

ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Stewo  Năsăud angajează Asistent manager. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Furniture care au nevoie de un tâmplar priceput. Posturi libere sunt și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:

Supercom angajează șoferi profesioniști. NOI locuri de muncă, la Electroplast, Clinica Sanovil, Amicii Building, GB Instaplan

Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Clinica Sanovil are nevoie de un asistent medical generalist și o infirmieră. Noi locuri de muncă - disponibile la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos: