14.5 C
Bistrița
luni, septembrie 16, 2024

Povestea Biancăi-Maria Gâvan sau cum muzica populară se îmbină de minune cu…silvicultura!

Bianca (20 de ani) s-a născut în Mureșenii Bargaului: ”M-am născut la granița dintre Ardeal și Moldova, în Țara Bârgăului, acolo unde oamenii trăiesc după reguli simple, păstrate din generație în generație.” Tânăra reușește să îmbine cu succes pasiunea pentru muzică cu cea pentru silvicultură.

Bianca a absolvit Liceul de Muzică „Tudor Jarda” din Bistrița. În prezent este studentă în anul al doilea la Facultatea de „Silvicultură și Cadastru”, specializarea Silvicultură, în Cluj-Napoca. Fiind două domenii atât de diferite am vrut să aflăm cum reușește să le îmbine:

„Mi se pare foarte ușor să îmbin muzica cu silvicultura și îmi și place. Am crescut cu imaginea muntelui. Am copilărit la poale de munte, iar facultatea aceasta vine doar să întregească partea teoretică de care am nevoie.”

Muzică a fost cea mai profundă parte a Biancăi încă de mică, mai exact de la grădiniță. Apetitul pentru muzica populară i-a fost deschis chiar de către educatoare.

„Mi-am descoperit talentul când eram foarte mică, la grădiniță, când am mers prima dată la un spectacol alături de doamna educatoare. Pot spune că ea și-a dat seama de talentul meu. Cântam acasă și eram tot timpul în fața televizorului, cu un piepten în mână, în locul microfonului. La noi în casă se asculta muzica populară non stop. Îmi plăcea foarte mult să o ascult pe doamna Cornelia Rednic și la un moment dat, părinții și bunicii mi-au cumpărat o chitară cum avea și ea, să fiu ca ea, așa ziceam mereu.”

Pentru a evolua și excela, în orice domeniu, ai nevoie de multe calități, dar și de oamenii potriviți. Tânăra a avut noroc să întâlnească oameni care i-au apreciat talentul și au ajutat-o să evolueze.

„Evoluția mea în acest domeniu nu a fost ușoară și nu este, încă mai am mult de muncit. Am avut încredere în mine și nu m-am gândit ca sunt alții mai buni decât mine, am mers pe drumul meu și asta m-a ajutat mult. Am avut alături oameni minunați cărora le mulțumesc că au crezut în mine. În primul rând, doamnei învățătoare, Daniela Bruj, care m-a încurajat si mi-a descoperit talentul meu, Cristina Bălan, doamna profesoară de canto, Alexandru Pugna, Lenuța Filipoi, doamna Ioana Suciu… și lista continuă. Familia mea m-a susținut cel mai mult pe acest drum al cântecului și mi-a fost alături”.

Bianca a participat la multe spectacole, obținând multe premii, însă cel care îi bucură cel mai mult sufletul este participarea sa la “Vedeta Populară”

„Am participat la multe spectacole, concursuri, printre care cel mai important și cel mai frumos a fost „Vedeta Populară”, unde am ajuns în semifinală și am reprezentat cu cinste zona noastră, a Bistriței, mai exact Valea Bârgăului.”

Pe final, aceasta descris muzică simplu, dar atât de vast: „Fără muzica, viața ar fi o greșeală! Mă văd făcând asta toată viața, muzica este parte din mine! Sunt fericită când văd că pot face și alți oameni fericiți prin darul meu de la Dumnezeu!”

Patrisia Moldovan
Patrisia Moldovan
Patrisia Moldovan este studentă în anul întâi la Facultatea de Știinte Politice, Administrative și ale Comunicării, specializarea Jurnalism și la Facultatea de Istorie si Filosofie, specializarea Studii de securitate - la Universitatea Babeș-Bolyai Cluj-Napoca.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

GB Instaplan Bistrița face angajări! NOI locuri de muncă și la Polimed, Aquabis, MasterFoam

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Polimed și GB Instaplan. Se caută operatori producție, gestionar, inginer automatist, sudori, lăcătuși, instalatori și electricieni. Lista completă - mai jos: 

SUPER OFERTĂ de toamnă: Škoda Octavia & Octavia Combi Selection 2.0 TDI DSG, 150 CP au acum un Avantaj client de 5050 Euro (TVA...

Profită acum de oferta specială Materom Automotive și achiziționează cel mai îndrăgit model Škoda: Škoda Octavia & Octavia Combi Selection 2.0 TDI DSG, 150 CP au acum un Avantaj client de 5050 Euro (TVA inclus)!