-2.3 C
Bistrița
sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Tribunalul Bistrița-Năsăud: Ioan Cămărășan, primarul din Silivașu de Câmpie NU poate candida la alegerile locale din iunie

Cu doar o lună înainte de alegerile locale, Ioan Cămărășan, primarul comunei Silivașu de Câmpie a aflat că nu mai poate candida pentru un nou mandat în fruntea comunei. Asta după ce candidatura i-a fost respinsă de Biroul Electoral, în baza unei restricții de 3 ani, stabilite de Agenția Națională de Integritate, care l-a găsit în conflict de interese pe primar.

Veste proastă în Vinerea Mare pentru Ioan Cămărășan, primarul din Silivașu de Câmpie, care a aflat că nu mai poate candida pentru un nou mandat în fruntea comunei.

Biroul Electoral de Circumscripție Comunală nr. 48 Silivașu de Câmpie a respins candidatura lui Ioan Tiberiu Cămărășan, primarul comunei Silivașu de Câmpie, care voia să intre în cursă pentru un nou mandat, ca independent.

Acesta a contestat decizia BEC la Judecătoria Beclean, care, chiar de 1 mai i-a dat dreptate și i-a dat dreptul practic de a candida. Decizia însă nu a fost una definitivă, procesul mutându-se în urma unei contestații la Tribunalul Bistrița-Năsăud care a avut ultimul cuvânt și s-a pronunțat chiar în Vinerea Mare. Se pare că contestația a fost făcută chiar de PNL Bistrița-Năsăud, de candidatul formațiunii politice, precum și de candidatul AUR.

„Respinge excepţia nulităţii apelului formulat de către apelantul P.N.L.-F.B-N., invocată de intimatul C.I.-T.ca neîntemeiată.Admite apelurile declarate de apelanţii M.L., P.N.L.-F.B-N şi S.M.A.. Schimbă sentinţa civilă nr. 499/2024, pronunţată de Judecătoria Beclean în dosarul nr. 1548/186/2024, în sensul că: Respinge contestaţia formulată de contestatorul C.I.-T., împotriva hotărârii nr. 36/29.04.2024, emisă de Biroul Electoral de Circumscripţie Comunală nr. 48 Silivaşu de Câmpie, ca neîntemeiată.Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată. Definitivă.Prezenta decizie se va aduce la cunoştinţă, de îndată, Biroului Electoral de Circumscripţie Comunală nr. 48 Silivaşu de Câmpie”, este decizia Tribunalului Bistrița-Năsăud.

Practic, judecătorii tribunalului au desființat decizia dată la Beclean, care îi permitea lui Cămărășan să candideze.

Ioan Tiberiu Cămărășan trebuia să se „lupte” la alegerile din iunie cu Arsinte Marinel Sabău (PNL), Leontina Morar (AUR) și Ioan Cămărășan, nimeni altul decât fiul său, susținut de PSD.

De la ce a pornit totul:

Ioan Tiberiu Cămărășan a fost găsit în conflict de interese administrativ de Agenția Națională de Integritate în anul 2018.  Asta după ce primarul a semnat patru contracte de închiriere privind închirierea unor suprafețe de pajiști aflate în domeniul public pentru rudele sale. Au primit diferite suprafețe de pajiște comunală tatăl, fratele, soția și cumnatul său.

În toamna anului 2021, după ce refusese ales primar pentru încă un mandat la alegerile din 2020, Instituția Prefectului constata încetarea de drept a mandatului lui Ioan Tiberiu Cămărășan, după ce decizia ANI a rămas definitivă, în baza unei hotărâri a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Deși restricțiile impuse de ANI au rămas în vigoare, inclusiv cea care îi interzicea lui Cămărășan să mai candideze preț de 3 ani după finalizarea mandatului, acesta și-a recăpătat fotoliul de primar, un an mai târziu, tot cu ajutorul judecătorilor.

Mai puteți citi pe acest subiect:

Primarul din Silivașu de Câmpie: „Contest decizia Instituției Prefectului în instanță!”

Ioan Cămărășan, repus în funcția de primar la Silivașu de Câmpie! Curtea de Apel Cluj i-a dat câștig de cauză:

 

 

 

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Noua colecție de iarnă, la DYA Cool Fashion: Se poartă gecile și paltoanele cu gulere de blană! Găsiți inclusiv mărimi mari 6XL sau 60-62

Magazinul DYA COOL FASHION este cunoscut în rândul bistrițencelor că aduce haine de calitate, elegante sau...

MATEROM AUTOMOTIVE angajează Facturist organizat și atent la detalii

Compania MATEROM AUTOMOTIVE este în căutarea unui Facturist organizat și atent la detalii, pentru a se alătura echipei noastre. Vei fi responsabil/ă de gestionarea activităților legate de facturare, înregistrarea documentelor contabile și menținerea unei comunicări eficiente cu clienții și colegii.

O armă reală – PREMIUL oferit de Poligon Tactical Defense Bistrița la concursul care marchează primul an de existență

Singurul poligon de trageri indoor din județ s-a deschis acum un an, la Bistrița. Dar băieții...