INCONȘTIENȚĂ: A aprins cabluri în Pădurea Codrișor!

Ieri, polițiștii locali au fost sesizați despre un posibil incendiu în Pădurea Codrișor. Ajunși la fața locului, împreună cu pompierii voluntari, aceștia au descoperit că un bărbat ardea cabluri electrice, în scopul valorificării aluminiului din interior.

În după-amiaza zilei de 25 aprilie, Dispeceratul Poliției Locale a fost sesizat printr-un apel 112, referitor la un posibil incendiu în pădurea Codrișor.

Polițiștii locali cu atribuții pe linie de protecție a mediului, alături de voluntari din Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență-municipiul Bistrița, s-au deplasat la locul reclamat unde l-au surprins pe L.A.S., în timp ce incendia cabluri electrice în scopul valorificării aluminiului din interior.

Focul era necontrolat, într-o zonă de vegetație combustibilă naturală și anume pădurea Codrișor”, explică Poliția Locală Bistrița.

Bărbatul a fost somat să stingă focul în prezența agenților, iar ulterior a fost condus la sediul Poliției Locale în scopul identificării.

Conform prevederilor OUG 92/2021 privind regimul deșeurilor, “incendierea oricărui tip de deșeu și/sau substanță sau obiect” constituie infracțiune, fapt pentru care a fost sesizat IPJ BN, pentru continuarea cercetărilor”, conform sursei citate.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

ELECTROPLAST angajează Laborant, Mecanic utilaj și Operatori. NOI locuri de muncă, la Amicii Building

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la ELECTROPLAST unde se caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri. Amicii Furniture angajează un tâmplar priceput. Stewo  Năsăud caută Asistent manager. Se fac angajări și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, la Electroplast, STEWO Năsăud și Amicii Building: Se caută asistent manager, tâmplar, project manager junior

ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Stewo  Năsăud angajează Asistent manager. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Furniture care au nevoie de un tâmplar priceput. Posturi libere sunt și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:

Supercom angajează șoferi profesioniști. NOI locuri de muncă, la Electroplast, Clinica Sanovil, Amicii Building, GB Instaplan

Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Clinica Sanovil are nevoie de un asistent medical generalist și o infirmieră. Noi locuri de muncă - disponibile la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos: