0.6 C
Bistrița
vineri, noiembrie 22, 2024

FOTO: Voluntarii inimoși ai unei asociații din Beclean transformă ceara de albine în adevărate opere de artă, cu o misiune nobilă

Dorind să aducă zâmbete pe chipurile celor mai puțin norocoși, voluntarii Asociației „Un Dar Mic pentru O Bucurie Mare” Beclean ne surprind, din nou, cu o inițiativă minunată. Aceștia au început să creeze lumânări, transformând ceara de albine în adevărate opere de artă, cu o misiune nobilă.

Voluntarii Asociației „Un Dar Mic pentru O Bucurie Mare” din Beclean aduc, de ani de zile, o rază de speranță în viețile celor care au nevoie de ea cel mai mult.

Recent, aceștia au început să creeze lumânări, iar banii adunați din vânzarea lor susțin proiectele sociale ale asociației, oferind ajutor real copiilor instituționalizați și familiilor nevoiașe.

Voluntarii asociației noastre se gândeau de mult timp să realizeze lumânări însă a fost destul de dificil pentru că nu aveam idee ce presupune o astfel de activitate. Am avut norocul și bucuria să fim invitați anul trecut la un eveniment organizat în cadrul unui proiect, la sediul GAL Ținutul Haiducilor de la Figa – un atelier de meserii tradiționale axat pe prelucrarea cerii și susținut de Maria Hiticaș.

Acolo am descoperit cum se pot realiza lumânările. A fost un atelier practic în care am învățat cum trebuie topită ceara, cum trebuie turnată în forme, cât trebuie lăsată… etc, dar și beneficiile lumânărilor naturale, realizate din ceară – purifică aerul, sunt bune pentru migrene, alergii…

Cum eram dornici să aflăm cât mai multe lucruri, am fost destul de mulți voluntari la eveniment și de atunci ne-am tot pregătit pentru a începe această activitate.

Înaintea sărbătorilor de iarnă activitatea asociației și a voluntarilor a fost una intensă – am pregătit globuri cusute manual, brățări și diferite obiecte lucrate manual pe care le-am vândut fie la târguri fie la magazine mici din Beclean și Bistrița fie direct de pe pagina de Facebook a asociației. După ce am terminat cu activitățile de iarnă am decis să organizăm și noi un atelier de confecționare a lumânărilor pentru voluntari și așa au apărut primele lumânări realizate de noi”, au explicat pentru Bistriteanul.ro reprezentanții asociației.

Lumânările sunt realizate la Beclean, într-un spațiu pus la dispoziție de una dintre voluntare, și sunt confecționate din ceară de albine 100% naturală, care nu doar arde fără a emite fum, ci și purifică aerul încăperilor.

Deocamdată am creat o pagină de Facebook – Lumânări cu Bucurie și vom încerca să le comercializăm la Beclean și împrejurimi. Suntem încă la început, dar ne dorim să aducem și alte materiale naturale și să creăm lumânări deosebite și pentru evenimente”, au mai precizat aceștia.

Asociația are în derulare, în fiecare an, 7 proiecte mari care vizează ajutorarea copiilor și a familiilor nevoiașe, dar și organizarea de activități – tabere, zile de poveste, ateliere, cadouri pentru copiii care se află în căsuțele de tip familial de la Beclean și în Preventoriul de la Ilișua.

Pentru susținerea celor 7 proiecte facem diferite activități cu sprijinul voluntarilor și al copiilor prin care încercăm să creăm lucruri pentru a le putea comercializa, iar banii rezultați să-i folosim pentru susținerea proiectelor. Pe lângă atelierele de lumânări, voluntarii au în permanență activități de confecționare a brățărilor. Avem brățări lucrate manual cu medalioane de aur și argint și le găsiți pe pagina Brățărici. În această perioadă voluntarii pregătesc și mărțișoare – cusute sau pictate manual„, ne-au mai spus.

Mai multe detalii despre activitățile Asociației „Un Dar Mic pentru O Bucurie Mare” puteți citi AICI, iar lumânările pot fi achiziționate de pe pagina de Facebook Lumânări cu Bucurie.

Fie că alegeți o lumânare pentru a vă îmbogăți spațiul cu căldura și frumusețea sa sau pentru a sprijini proiectele sociale ale asociației, fiecare achiziție devine o contribuție la un scop nobil.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Noua colecție de iarnă, la DYA Cool Fashion: Se poartă gecile și paltoanele cu gulere de blană! Găsiți inclusiv mărimi mari 6XL sau 60-62

Magazinul DYA COOL FASHION este cunoscut în rândul bistrițencelor că aduce haine de calitate, elegante sau...

MATEROM AUTOMOTIVE angajează Facturist organizat și atent la detalii

Compania MATEROM AUTOMOTIVE este în căutarea unui Facturist organizat și atent la detalii, pentru a se alătura echipei noastre. Vei fi responsabil/ă de gestionarea activităților legate de facturare, înregistrarea documentelor contabile și menținerea unei comunicări eficiente cu clienții și colegii.

O armă reală – PREMIUL oferit de Poligon Tactical Defense Bistrița la concursul care marchează primul an de existență

Singurul poligon de trageri indoor din județ s-a deschis acum un an, la Bistrița. Dar băieții...