-0.3 C
Bistrița
duminică, noiembrie 17, 2024

VIDEO: Pastorul din Dej, Romi Mocan, a murit în timpul slujbei, vorbind despre scandalul sexual din biserica de la Beclean

Unul dintre cei mai cunocuți pastori penticostali din România, Romi Mocan, a murit la ultima adunare generala susținută în cadrul bisericii din Dej. Chiar înainte să se prăbușească, acesta vorbea despre ginerele pastorului penticostal din Beclean, dat afară din cult în urma unui scandal sexual. Romi Mocan mărturisea că îi pare rău că l-a adus pe pastorul Emi Fedur în locul său, și că acesta este implicat prin tăinuire deoarece știa despre înclinațiile homosexuale ale lui Florin Pop.

Un scandal sexual zguduie Biserica Penticostală din Transilvania. Ramificațiile se întind de la Beclean, până în Dej, și chiar la Seminarul Penticostal București. În centrul scandalului pare să fie Florin Pop, fost prezbiter și președinte al misiunii Holy Fire din Beclean.

Acesta este ginerele pastorului din Beclean, Costel Gavrilaș, care, în urma scandalului și-a dat demisia. Florin Pop este acuzat de relații homosexuale cu adulți, dar și cu copii. Surse Bistrițeanul.ro spun că ar fi acuzat și cercetat inclusiv pentru pedofilie, motiv pentru care ar fi fugit din țară.

Printre cei racolați s-ar număra inclusiv studenți de la Seminarul Teologic din București. Și aici are loc o ancheta pentru a se vedea cine știa despre practicile maramureșeanului stabilit la Beclean.

„În urma anchetei preliminare, Comitetul Regional Penticostal Cluj l-a revocat din slujire și l-a exclus din cadrul Cultului Creștin Penticostal pe Florin Pop pentru abateri grave, incompatibile cu morala creștină și mai ales cu statutul de slujitor bisericesc.

Chiar dacă organizația „Holy Fire” și-a suspendat activitatea, acuzațiile grave privitoare la activitatea prezbiterului Florin Pop sunt analizate în mod riguros de o comisie pastorală a Cultului Creștin Penticostal, pentru a face lumină în toate aspectele care privesc acest caz”, a precizat, într-un comunicat de presă, Comitetul Executiv al Cultului Creștin Penticostal.

Pastorul din Dej s-a prăbușit și a murit în timp ce vorbea despre Florin Pop

Printre cei acuzați că ar fi știut despre înclinațiile sexuale ale lui Florin Pop s-ar fi numărat și Emi Fedur și Dorel Coras (vicepreședinte și respectiv secretar al Holy Fire).

Romi Mocan, unul dintre cei mai cunoscuți pastori penticostali din România, care a slujit în biserica din Dej mai bine de 4 decenii, îi acuza pe cei doi de tăinuire.

Acesta s-a prăbușit la ultima slujbă la care vorbea despre Florin Pop și implicațiile acestuia cu pastorul principal Emi Fedur. Potrivit acestuia, Florin Pop întreținea relații cu bărbați inclusiv în timpul misiunilor sale din Ucraina:

„Unde a fost încredințarea când patru ani a dormit în aceeași cameră în Ucraina cu Pop Florin? (n.r. pastorul Romi Mocanu îl acuza pe Emi Fedur că ar fi întreținut relații sexuale cu Florin Pop, în timpul misiunilor din Ucraina). Unde a fost încredințarea și unde a fost călăuzirea și prezența Duhului Sfânt al lui Dumnezeu când ani de zile a fost părtaș acolo a acțiunilor care au fost acolo în cadrul asociației ?

Oameni buni, ar trebui să ne trezim… și să înțelegem ce ne reprezintă și ce nu ne reprezintă. L-am chemat cu drag, l-am susținut… pe ici pe colo chiar am forțat nota puțintel, când a fost vorba de a accepta și sunteți martori aici. Dar vreau să vă spun îmi pare rău că l-am chemat…” au fost ultimele cuvinte ale lui Romi Mocanu.

La nivel național, pastorul Mocan a ocupat mai multe poziții de conducere. A fost  vicepreședinte și secretar general al Cultului Creștin Penticotal și secretar al Comunității Regionale Penticostale Cluj.

Socrul lui Pop, acuzat că și-ar fi însușit fondurile bisericii

Nu doar Florin Pop a ieșit pe ușa din dos a Bisericii Penticostale. Și socrul său se află în aceeași situație. Se pare că ar fi știut despre înclinațiile ginerelui său și – mai mult – ar fi folosit fondurile bisericii în scopuri personale. Aceeași practică ar fi avut-o și Florin Pop, implicat în mai multe misiuni de ajutorare în Ucraina.

Subiectul a fost atins și de Cristian Ionescu, președinte al Uniunii Bisericilor Penticostale din Statele Unite și Canada.

La ultima predică, pastorul stabilit în Chicago, vorbește despre cum s-au cerut bani pentru bisericile din Ucraina însă fondurile aveau alte destinații:

„Demascarea nelegiuirilor îngrozitoare care s-au săvârșit în cadrul unei misiuni așa-zis caritabile și evanghelizare din România printr-un stil de viață și păcate greu de imaginat ne obligă să spunem aceste lucruri. A trecut vremea protejării imaginii. A venit vremea adevărului și dreptății, pentru că totul este demascat și mediatizat.

Vuiesc platformele. Când aceste nelegiuiri și păcate sunt comise de oameni așa-zis misionari care umblă prin biserici să strângă fonduri și care își bat joc de sudoarea și de munca fraților pe care îi înșeală și îi păcălesc cu vorbe înduplecătoare nu putem să tăcem. (…) Este nevoie de o investigație de ordin moral și financiar a oamenilor implicați în această misiune rău famată, condusă de oameni compromiși moral, care au contribuit la compromiterea morală a multor tineri.

Trebuie să se știe cine a știut, când a știut și ce a știut. Unul dintre reprezentanții acestei misiuni a venit în urmă cu mai mulți ani și a cerut colectă să punem tavan la o biserică din Ucraina. În seara aceea s-au strâns peste 6.000 de dolari. Înainte să putem trimite suma de bani am fost contactați de un frate din conducerea cultului care era de față cu pastorul bisericii din Ucraina, care ne-a mărturisit că acești oameni nu mai merseseră acolo de mult și că nu mai făceau nicio lucrare în zona respectivă. Și am blocat imediat trimiterea de fonduri la această misiune”, a spus Cristian Ionescu.

Foto: Romi Mocan – dejeanul.ro

Mai puteți citi pe acest subiect :

Scandal sexual în Biserica Penticostală, din Beclean. Un membru a fost exclus din cult

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

  1. vaiiii vaaaaiiii, nici lumea nu face ce fac pastorii, lupii inbracati in piele de oaie,,,
    rusine sa le fie
    si noi nu ne uitam la om ci la Domnul Isus rascumparatorul nostru ,

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Alege anvelopele și roțile complete de iarnă Mercedes-Benz, pentru a călători fără griji

MATEROM AUTOMOTIVE Bistrița îți oferă 30% reducere* la manopera de montare, la achiziția de anvelope sau roți complete de iarnă Mercedes-Benz. Grăbește-te, campania este valabilă doar până la 31 Decembrie 2024!

REDUCERI la Fashion Baby Store Bistrița: 35 la sută DISCOUNT la toate hăinuțele de copii din stoc

Rochițe roșii sau verzi, pantofiori de lac, costumașe cu papion și alte piese vestimentare cu stil,...

Vrei să navighezi prin iarnă fără griji? Vino la o verificare GRATUITĂ de sezon, la MATEROM AUTOMOTIVE

Vrei să navighezi prin iarnă fără griji ? Vino la o Verificare GRATUITĂ de sezon a autovehiculului tău, efectuată de experții de la MATEROM AUTOMOTIVE.