De dimineață bună, pe Dumitru îl găsești stând în fața magazinului, zis cooperativă. Mereu cu zâmbetul pe buze, ascultându-l pe cel mai trist ca el, pe Aurel, pe care îl găsește aici, sosit devreme.
-Să te ferească Dumnezeu de singurătate, Dumitre! zice acesta.
Ia, mi-am găsit și eu fimeie pe fizbuc, o vinit de departe doamna asta, o avut servici. Amu-i la pensie, tăte-s bune, tăte-s frumoase, da îi tare geloasă!
Aestea din vecini o mai și năcajesc, cân eu îs la lucru…
Dumitru se uită la el și sigur gândește ceva rău, că îl înfundă râsul, pufnește și îl stropește pe Aurel cu cafeaua din gură, dar se întoarce cu spatele și se preface că tușește. Îl vede pe acesta mic, grăsuț, trăgând după el un cărucior mare, zis căruță și pe ea, slabă și înaltă, cu părul prins în coc, aranjată, cu unghiile făcute.
Doamna umblă cu plasa în mână, la cumpărături.
Se întoarce și îl întreabă:
-Da, azi unde te duci la lucru? Nu îti trebe ajutor? Ia, dacă vrei, vin…
Dacă îi trebuie, îl ia, dacă nu, Dumitru așteaptă calm, rezemând pervazul jos al ferestrei, până mai vine unul să îl cheme la lucru. La lucrul care îi place, că știe cumpăni și greutatea, și banul.
-Da, vezi, mie îmi trebe câte un cui, cân îs la lucru:
-Ce îți trebe?
-Cui! Și începe să râdă, știind că acela nu pricepe până nu îi arată paharul din mână dat peste cap, gol.
Așa începe ziua. Azi este parcă mai vânăt la față ca în alte zile.
-Ce-ai pățit, măi, Dumitre?
-D-apoi, ce? M-am lovit asară. Las…nu-i bai…un pum…
Dinspre drum, în pași repezi vine nevasta-sa nervoasă, dând din mâini și certându-l cât o ținea gura:
-Nu ți-i destul ce ai pățât asară? Vrei să mori? Ce bei, mă? Ț-ai luat medicamentele?
Dumitru știe că azi nu are voie să bea țuică. Mai tare se teme de nevasta-sa, decât de efectul băuturii. O ascultă, nu îi zice nimic, stinge nervii ei cu liniștea lui, parcă coborâtă din altă lume.
-Ia, du-te și îți cumpără o bere! Fac eu cinste! Nu, eu nu beu nimica! zice Dumitru.
Aceasta iese imediat din cooperativă cu sticla în mână, se așază pe băncuță și începe a povesti:
-Ia, ce o făcut omu aesta ieri și ia, de ce îs așa de supărată! Mor, tu, Savetă!
El când be, be vinu ca apa, atâta-i de sănătos! Așe o fost tăți, niște bețivi (taci, să nu mă audă)! Nici cân l-o dus pe socru la groapă, nu o putut coborî din podu cu fân, de beți ce-o fost). N-o putut coborî scara, n-o văzut fușceii. L-o dus numa mamă-sa cu o cumnată.
Termină de băut berea, picură jos ultima picătură și zice, uitându-se la Dumitru:
-Tare bine mi-o pcicat berea asta! Mi-o fost tare sete!
-Nu mi-ai spus, de ești așa de supărată pe Dumitru! Ce-o făcut? întreabă Saveta.
-Ce-o făcut? No, ieri o tăt coborât în beci, să guste vinu. Acolo-i cald și vinu amu fermentează mai bine.
O tăt băut. O tras în glajă și o vrut să iasă afară, da o scăpat glaja și s-o spart. Glaja de sticlă. El o lunecat și o căzut în ie, i-o intrat ciobu în spate. Cân o sosit în casă, curgea sângele șiroaie din el, ca din porc cân îl tai.
-Săriți, îmi moare bărbatu!
O venit vecinii, care cum o putut, da el i-o sfădit pe tăți:
-Da, ce vreți, mă oameni, eu n-am nemica! Ce vreți, cu mine?
Nici nu-i vedea, de băut ce era.
Până o sosât Ambulanța. Cineva i-o pus o compresa, un prosop mare, apăsat acolo, să-i oprescă sângele.
– Doară îi periculos să îmbli cu sângele cuiva!
-Tu, Savetă, aesta are sângele în două cu vinu! N-are nemica!
Pe cân o sosit Salvarea, omu meu s-o rădicat de pe pat, să să ducă la spital. Telefoanele îi sunau pe doctori, numa el nu știa încotro s-o apuce și nici unde îi era un șlap dintr-un picior. Cum să margă, desculț?
-Hai, măi nene, că ne așteaptă alți bolnavi, ia, ne tăt sună!
Și eu, și Dumitru ne-am sfădit cu ei. Pe Dumitru îl trecea la WC, să mă ierți! Desculț de un picior, mai trebuia să facă și p…
-Apoi, domnule, nu îl leși să se p…șe?
L-o lăsat, l-am dus apoi la spital, i-o făcut ce i-o făcut și pe cân am ajuns acasă singură, că l-am lăsat acolo, numa ce îl văd după o vreme că îi sosât, la poartă. Adecă, o fugit, nu o vrut să rămâie la spital! Asta, ieri, azi n-are nemica!
De aceea îs nervoasă pe el!
Mai trece ce trece și Saveta o vede pe femeie în sat, cu sora sa, povestind aprins:
-Ce s-a întâmplat? Ai pățit ceva?
-Poi, cum, Savetă, ia, bețivu aesta a meu o căzut de pe punte, în apă. Noroc că nu o fost tare rece!
Pe când o sosit acasă să se schimbe de haine, îi văd rana făcută de sticla spartă. Infectată, tătăăă. Adică, n-o luat niciun medicament, i le-am cumpărat, am dat o grămadă de bani pe ele, da nu le-o luat, să poată be.
L-am sfădit una buna și de atunci, îi supărat pe mine și nu mai vorbește nimica. Zâce că i-o luat Dumnezeu graiu și că o paralizat prin grai.
-Și, cum cere de mâncare? Cum zice?
-Nu zice nemica, nu arată nemica, da îmi scrie pe marginea ziarului ce vre. Și mai zâce că Dumnezeu i-o luat graiu de tăt, din cauza me! Că l-am blăstămat…
Merge la cooperativă și vorbește cu Aurel, da acasă, nemica.
No, ce să mă fac, Savetă? Golanu! Arde-ar zadiile și poalele lu mă-sa!
