În mai multe zone din județ ninge abundent de azi-dimineață, iar mai multe drumuri sunt și la această oră acoperite de zăpadă. Bistrița-Năsăud este sub cod portocaliu și galben de viscol puternic.
Mai multe drumuri din județ au fost acoperite de zăpadă, după ninsorile abundente din ultimele ore. Drumarii au intervenit încă de noaptea trecută, însă pe mai multe drumuri din județ încă se circulă în condiții de iarnă.
Este cazul DN17C, care leagă Bistrița-Năsăud de Maramureș, care este acoperit de zăpadă. Drumarii de la Drumuri Naționale au mai acționat în Pasul Tihuța cu 8 autospeciale și 80 de tone de antiderapant, la Rodna cu 4 autospeciale și 60 de tone de materiale antiderapant și în Dealul Ștefăniței cu 5 autospeciale și 70 de tone de antiderapant.
Jumătate din Bistrița-Năsăud se află sub cod portocaliu de viscol, iar jumătate sub cod galben de viscol, începând de astăzi și până în 24 decembrie, la ora 10:00. Meteorologii anunță viscol puternic, cu rafale de peste 110-120 de km/h, vizibilitate foarte redusă și zăpadă troienită.
Foto: InfoTrafic Facebook
Știre în curs de actualizare.