1.3 C
Bistrița
vineri, noiembrie 22, 2024

FOTO: A fost inaugurat Drumul Județean 173 Budacu de Sus-Șoimuș, o investiție de aproape 9 milioane euro

Lucrările de modernizare la Drumul Județean 173 Budacu de Sus – Șoimuș au fost recepționate în această dimineață. Investiția se ridică la aproape 9 milioane de euro.

Lucrările de modernizare la Drumul Județean 173 Budacu de Sus – Șoimuș din Bistrița-Năsăud, dar și lucrările de consolidare / stabilizare versanți și refacere platformă la același drum au fost recepționate astăzi.

Săptămâna începe cu vești foarte bune pentru comunitatea de pe valea Șieului și de pe valea Budacului prin modernizarea și consolidarea drumului județean 173, Budacu de Sus-Șoimuș-Șieu [6,52 km].

Continuăm munca, scurtăm legăturile între localități, decongestionăm traficul rutier și modernizăm infrastructura rutieră din Poarta Transilvaniei • Bistrița-Năsăud”, a transmis Emil Radu Moldovan, președintele CJ BN.

Cele două obiective de investiții au avut ca surse de finanțare bugetul Consiliului Județean Bistrița-Năsăud și Programul Operațional Regional (POR) 2014 – 2020 – „Conectarea la rețeaua TEN-T a comunităților rurale din sudul județului Bistrița-Năsăud”.

Încă un proiect finalizat. Un proiect al cărui scop a fost îmbunătățirea calității vieții cetățenilor județului Bistrița-Năsăud și scurtarea timpului petrecut în traficul rutier.

Felicitări tuturor celor implicați și celor din cadrul Direcției Investiții Drumuri Județene pentru munca și efortul depus, ca de fiecare dată! Multă putere de muncă și de acum înainte”, a subliniat vicepreședintele CJ BN, Ciprian Kecskes Simionca.

  • Lungime: 6.52 km 
  • Constructor: Societatea INDEMINAREA PRODCOM SRL (lucrările de construcție) și  Societatea DP PROIECT SRL (lucrările de proiectare)
  • Sursa de finanțare: POR (2014/2020) și bugetul CJ BN

Valoarea proiectului: 44.3 mil lei ( 8,8 mil euro)  

Perioada de garanție a lucrărilor: 120 de luni (10 ani)

Lucrările executate sunt:

  • modernizarea părții carosabile cu îmbrăcăminte bituminoasă,
  • lucrări de consolidare cu ziduri de sprijin din beton,
  • lucrări de evacuare a apelor pluviale (șanțuri betonate, șanțuri de pământ, rigole carosabile, podețe tubulare),
  • modernizarea acceselor la proprietăți și a drumurilor laterale,
  • lucrări de siguranță rutieră (indicatoare rutiere, parapet de siguranță, marcaje rutiere, borne kilometrice). 

Consolidare: Principalele lucrări executate:

  • 594 de piloni forați (7,7 km),
  • parapet de siguranță (567 m),
  • evacuarea apelor (șanțuri pereate cu beton, rigole de acostament, rigole ranforsate, cămine de dren), ziduri de sprijin din beton.   

ARTICOLE SIMILARE

3 COMENTARII

  1. Excelentă realizare pentru Bistrița-Năsăud! Modernizarea DJ173 este un pas mare în îmbunătățirea infrastructurii locale. Felicitări echipei pentru această investiție importantă în comunitate!

  2. Ca si calator care la sfarsit de saptamana isi colinda judetul imi ramane sa spun.
    Felicitari si multumiri multe domnule RADU MOLDOVAN.
    Sarbatori linistite si frumoase !

  3. Dooomnul Moldovan, cat va costa domnule un ” drum ” construit intre Aerodromul Livezile – DJ Dorolea-Cusma , prin care s-ar descongestiona blocajele de circulatie din intersectia DN17- DN17C din Calea Moldovei-intrare in cartirul Unirea ? Nu ar ” strica ” initiativa in acest sens… pentru ca sunt doar 1,00-1,5 km !

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

MATEROM AUTOMOTIVE angajează Facturist organizat și atent la detalii

Compania MATEROM AUTOMOTIVE este în căutarea unui Facturist organizat și atent la detalii, pentru a se alătura echipei noastre. Vei fi responsabil/ă de gestionarea activităților legate de facturare, înregistrarea documentelor contabile și menținerea unei comunicări eficiente cu clienții și colegii.

O armă reală – PREMIUL oferit de Poligon Tactical Defense Bistrița la concursul care marchează primul an de existență

Singurul poligon de trageri indoor din județ s-a deschis acum un an, la Bistrița. Dar băieții...

DELICE PAN angajează inginer tehnolog în industria alimentară. NOI locuri de muncă, în Bistrița

Brutăria Delice Pan angajează inginer tehnolog în industria alimentară, iar GB Instaplan  caută sudori, instalatori, electricieni și lăcătuși. La Clinica SANOVIL Bistrița este nevoie de farmacist, asistent medical generalist și infirmieră. Oferta completă, mai jos: