-0.8 C
Bistrița
duminică, decembrie 22, 2024

Primăria Bistrița nu termină la timp lucrări pe fonduri europene în valoare de 10 mil. lei! UE acceptă o „amânare” însă aplică sancțiuni

În cadrul conferinței de presă de ieri, primarul Ioan Turc a precizat că municipalitatea nu va termina la timp lucrări finanțate din fonduri europene, în valoare de 10 milioane de lei. Cele mai multe lucrări vizează pasajul subteran din Decebal.

Potrivit primarului Ioan Turc, municipalitatea nu va finaliza lucrări în valoare de 10 milioane de lei, din fonduri europene. UE a acceptat o amânare pe următorul exercițiu financiar, însă nu fără sancțiuni.

Lucrările respective sunt la Axa de Transport Gării-Năsăudului, un proiect în valoare de 63,8 milioane de lei. Acestea vizează în principal pasajul subteran din Decebal, care nu va fi finalizat anul acesta, cum prevede proiectul, ci abia în prima parte a anului viitor.

„La pasajul din Decebal se lucrează bine, se lucrează alert, de dimineața până noaptea. Ne străduim ca de Crăciun să dăm drumul circulației și să se circule mult mai bine de Crăciun. Pe axă cea mai mare parte a lucrarilor vor fi finalizate până la sfârșitul acestui an, valoarea lucrărilor rămase este de 25 milioane de lei. 10 milioane de lei intră pe fazare, vor continua în primul semestru din anul viitor. Lucrări în valoare de 10 milioane de lei, cele mai multe ce țin de pasajul din Decebal, vor fi fazate în semestrul I al anului viitor”, a explicat Ioan Turc.

Ce înseamnă această fazare? Practic, proiectul trece în următorul exercițiu financiar dacă nu e finalizat. Asta înseamnă mai puțini bani pentru proiectele municipiului asigurate din fonduri europene în următorul exercițiu financiar și penalizări aplicate pentru neterminarea proiectului la timp.

Municipalitatea vrea să dea drumul circulației pe deasupra pasajului, iar lucrările să continue în subteran și anul viitor.

Mai puteți citi pe acest subiect:

Primarul Turc: Pe Linia Verde terminăm, doar pe Axă fazăm. Proiectul trece în următorul exercițiu financiar. Cu ce costuri:

Primarul Turc despre pasajul din Decebal: „Am găsit o soluție ingenioasă – un suport de grinzi cu folie pentru a se putea lucra de dimineața până seara”

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

6 COMENTARII

  1. Turc a preluat primaria de 4 ani, proiectul era câștigat de vechea administrație, în 4 ani nu a fost în sta sa manifeste atenție și preocupare pentru ca proiectele pe care Bistrita le gestionează pe fonduri europene sa fie duse la bun sfârșit, nu mai vorbim de organizarea de șantier , unde îți rupi gatul, nici de asta nu a avut timp….își bate pur și simplu joc!!! Jenant primar, sau incompetent, una din doua

  2. cum e turcu si pistolul, asta inseamna ca il doare in paispe de proiect, de muncitori, de proiect. putea de la inceput, acoperit, facuta si caldura si atunci sa vezi ce ritm era. in alte tari civilizate, nu avea voiew sa porneasca lucrarea pina nu asigura conditiile de protectie a muncitorilor. unde e itm, protectia muncii, cine a facut proiectul. avizare,. aia trebuie trasi la raspundere nu MIS GRUP: cine a proiectat si avizat e vinovat . se aude turcule ?

  3. Pe Crețu care a” STAT” la primărie și a curvarit timp de 12 ani și a făcut doar o partie cu prietenul lui , un hangar prieteni știu pentru cine, de ce nu criticați?
    Orașul arata altfel, sigur este disconfort dar nu poți altfel.
    Singura greșeală care o atribui primarului este pasajul din Decebal, cea mai mare prostie, un sens giratoriu era suficient, achiziția halei pentru o piata moderna asta era prioritatea și parcări in locul pietei
    Sunt convins că specialiștii mari din primărie îl sabotează pe primar, de atâția ani se vede ce directori are primăria , n au lăsat nimic notabil doar distrug orașul
    Domnule primar încă mai este timp de lucru frumoase dacă va debarasați și va mai puneți încrederea în pupincuriști

  4. De comentat… toată lumea se pricepe…..faptic, câți primari au trecut și care a făcut proiecte de anvergură…??!!!! Vreți să fie ok, dar ăilalți „aleși”, ce au făcut…
    Nu țin cu nici un partid,aici e vorba de hotărârea de a vrea să se facă…. Crețu,ce a făcut…a pus flori pe toți stâlpii, că nu a fost nimeni să numere cate flori flori sunt într-un chiveci,dar de d contat…au decontat…
    Românul atât știe să critice, dar să pună mâna să facă…NU.

    • De câte s-o apucat asta sa faca si sa nu termine nimic ne-am cam saturat.
      Nu poti merge nici pe jos si nici cu masina, asta-i oras sau survivor România?!?
      PS: si da, putem sa dam si din gura pentru ca banul public noi îl marcam, nu-l aduce primarul de acasa.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

MasterFoam angajează tehnicieni mentenanță și stivuitoriști! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Compania MasterFoam din Șieu Măgheruș caută tehnicieni mentenanță și stivuitoriști. Fan Courier are nevoie de curieri în Bistrița și Sângeorz-Băi. RCB Electro angajează pentru o perioadă nedeterminată electrician și gestionar depozit. NOI locuri de muncă, la Clinica Sanovil: 

FOTO – Arimar Construct Năsăud vine cu un nou serviciu: Toaletare și tăieri arbori – la cerere

Specialiștii companiei de demolări Arimar Construct din Năsăud s-au gândit să ofere un nou serviciu locuitorilor...

Vrei ochelari noi de la Iana Optic de sărbători? Grăbește-te, închid în perioada sărbătorilor

Iana Optic e magazinul preferat de optică al multor bistrițeni, de aproape 20 de ani. Rame...