0.6 C
Bistrița
vineri, noiembrie 22, 2024

Cristian Țetcu, despre părculețul de pe Intrarea Castanului: A fost pus nisip în gropi să absoarbă apa

 

Mai mulți bistrițeni au sesizat faptul că în gropile formate în tartanul din părculețul de joacă de pe strada Intrarea Castanului a fost pus nisip. Cristian Țetcu, directorul DSP Bistrița, spune că este o soluție tehnică, cerută de firma care va face reparațiile. Nisipul a fost pus pentru a absorbi apa, care s-a infiltrat în tartan din cauza ploilor.

Cei care și-au scos copiii la joacă în părculețul de pe strada Intrarea Castanului au observat că gropile din tartan au fost astupate cu nisip.

Este vorba despre o soluție tehnică, propusă de cei care vor face reparațiile la covorul de tartan. Nisipul a fost pus ca să absoarbă apa care s-a infiltrat în tartan, în urma ploilor din ultimele zile. Dacă e apă, nu se poate interveni„, a declarat pentru Bistriteanul.ro Cristian Țetcu.

Acesta a mai precizat că începând cu săptămăna viitoare, dacă vremea va permite, vor fi efectuate lucrări de reparații în toate spațiile de joacă unde e deteriorat covorul de tartan.

Noi avem un program de reparații, însă au fost ceva probleme cu furnizorul de materiale, pe partea de importuri. Dar, de săptămâna viitoare, dacă vremea ne va permite, ne apucăm de treabă„, a mai adăugat Cristian Țetcu.

 

ARTICOLE SIMILARE

9 COMENTARII

  1. Doamen oare funcționează ceva în primaria Bistrita?? Auzi ca nu au furnizori pe stoc materiale….pai nea Tetcu, dacă comandai din timp poate azi aveai cu ce face reparatii!!! Și nu ne lua cu vrăjeală ca e greu cu achizițiile și ca e complicata treaba….dacă nu faci fata da-ti demisia!! Oricum ai venit intr-un mod cel puțin dubios direct la conducerea in postura de director adjunct al DSP, actuala ☆Direcție de infrastructura…bla bla bla(aceiasi Marie cu alta palarie), cu 0 experienta administrartiva doar experienta de ong-ist și acel ONG nu unul cu renume mondial, european sau macar național, vu un obscur ONG lical, dar asta e alta mâncare de peste, știm ca toți primari vor de partea lor oameni umili docili și buni executanți si daca se poate si presupus a politici!!!

  2. Bravo Mihai, ai spus totul.
    Acest individ nici nu are ce căuta la primărie
    Poate ar trebui sa ne spună de ce licitația de taiere a copacilor cu un anumit „mare specialist” se face ieri? Adică înainte de a incepe?
    Și acest individ mai și amenință persoane care nici nu i sunt subordonate?
    De ce? Hangan stie🤮

  3. Vedeti-va de treaba voastra de habarnisti.
    Domnul director CRISTIAN TETCU este singurul angajat din Primaria B-ta si care a stat din timpul lui liber dupa orele de program pana seara tarziu cateva zile alaturi de specialistii de la bucuresti si a supraveheat lucrarile de coronament executate perfect la arborii din Eminescu, Gr. Balan si alte locuri.
    Pana la dansul niciodata nu a fost vazut vreun sef sa faca asta.
    Hangan stie bine ce face TETCU si il apreciaza.
    Ciocu mic ca nu stiti nimic !

  4. Du te dl Balan că te discreditezi singur luind ui apărarea la acest individ
    Va recomand sa nu va mai asociați cu el că ne schimbam părerea și despre dumneavoastră de mare iubitor de natura.
    Știți dvs ce face și cum se comporta acest individ?
    Ce specialitate are de și baga nasul în toate?
    Cum a ajuns director singur pe post?
    La cați ani a terminat o amarata de facultate de menegement și unde?
    De ce îl aduce pe arboricologul ăla pe o grămadă de bani daca el este mare specialist?
    Lăsați l in plata Domnului și nu i mai luați apărarea.
    L ați incaltat pe primarul cu el și îl trage in jos și pe primar cu fiecare ocazie.
    Să l ia hangan acasă să i facă gradina dar mai lasatine cu Tetcu că ne am saturat de acest mincinos.
    Ce a făcut că căței aceia găsiți de poliție și cum a mințit?
    Speram sa se debaraseze primarul de el cat mai repede că altfel alt primar cu siguranță se va debarasa.

  5. Loc de joaca sub orice critica și mai are tupeu acest individ?
    Sa se ocupe de adăpostul de câini asta e sarcina lui, că mor de foame și frig acest individ ..,

  6. Na ca vreau eu sa iau apararea lui CRISTIAN TETCU dar voi nu stiti nimic , nimic despre preocuparile foarte frumoase si utile, despre proiectele lui.
    De ce nu vizionati filmuletele saptamanale puse de el pe facebook ,plimbari cu bistritenii si elevii prin PADURILE URBANE ale Bistritei ?
    Acolo omul acesta are un vast proiect dar de KILOMETRUL ALBASTRU ati auzit ?
    Despre zecile de actiuni de ecologizare a apelor impreuna cu Preotul Paroh de la Nepos stiti ceva Despre harta prin GPS a tuturor depozitelor ilegale de gunoaie din BN si prezentarea lor tuturor Prefectilor si CJ-ului ati auzit ?
    Lasati-o mai moale ca nu stiti nimic, decat doar sa jigniti asa cum o faceti si cu mine pe alte onlinuri.
    E mai simplu sa terfelesti decat sa te inscri alaturi de noi la astfel de actiuni.
    CRISTIAN TETCU este un mare iubitor de NATURA si impreuna cu sotia lui surprind si animalute si pasaret de toate felurile si ne spun noua cum se numesc si cum traiesc.
    Fac adevarate lectii in aer liber si le spun habarnistilor care numai la sooping le sta capul cum este alcatuita lumea inconjuratoare atragand mereu atentia sa fim civilizati si sa nu porcarim totul in jurul nostru.
    Felicitari multe draga CRISTI si SIMONA !

  7. Iar de faci de ras Bălane, omul asta a mințit iar presa.
    Sa și respecte fisa postului și să nu mai mintă.
    Rușine la cum arată parcul.
    Acuma nu te mai poți lega de șefi din direcție că au plecat și orașul este lăsat la voia întâmplării in ce privește parcul, locurile de joaca, aleile așa că lăsat-o mai moale domnule Balan că nu convingeți pe nimeni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Noua colecție de iarnă, la DYA Cool Fashion: Se poartă gecile și paltoanele cu gulere de blană! Găsiți inclusiv mărimi mari 6XL sau 60-62

Magazinul DYA COOL FASHION este cunoscut în rândul bistrițencelor că aduce haine de calitate, elegante sau...

MATEROM AUTOMOTIVE angajează Facturist organizat și atent la detalii

Compania MATEROM AUTOMOTIVE este în căutarea unui Facturist organizat și atent la detalii, pentru a se alătura echipei noastre. Vei fi responsabil/ă de gestionarea activităților legate de facturare, înregistrarea documentelor contabile și menținerea unei comunicări eficiente cu clienții și colegii.

O armă reală – PREMIUL oferit de Poligon Tactical Defense Bistrița la concursul care marchează primul an de existență

Singurul poligon de trageri indoor din județ s-a deschis acum un an, la Bistrița. Dar băieții...