-6.1 C
Bistrița
duminică, noiembrie 24, 2024

FOTO – Directorul Muzeului Național de Artă din Chișinău, despre Bistrița: „Așa ceva am mai văzut doar în Olanda…”

Directorul Muzeului Național de Artă din Chișinău – pictorul Tudor Zbârnea – expune în aceste zile la Muzeul Județean din Bistrița. Artistul a ajuns la expoziția cu numărul 40. „Nici nu-mi dau seama cum am ajuns la această cifră.

Am constatat că sunt prea multe. Expozițiile mele s-au profilat în timp. Cred că artistul ar trebui să fie mai preocupat de munca efectivă în atelier. Mai puțin de expunerea sau ieșirea în public. Am constatat și eu că am ajuns la 40 de expoziții, într-o perioadă de 40 de ani.

Este o bucurie să mă aflu la Bistrița. Am așteptat cu drag această invitație.

Sunt a patra oară aici, am avut timp să cunosc și comunitatea de artiști din Bistrița. Sunt artiști foarte buni pe care i-am cunoscut mai întâi prin lucrările lor. Chiar la Chișinău, cu sprijinul pictorului Vasile Tolan, am organizat o expoziție mare, după anul 2000. Pe atunci trăia și Miron Duca…”, a povestit Tudor Zbârnea pentru Bistrițeanul.ro.

Artistul a recunoscut că se întâmplă deseori să fie ușor necăjit că nu ajunge în atelier la ora la care își propune. „Totuși, aceste obligații legate de slujbă m-au făcut să fiu mai ordonat și să prețuiesc timpul altfel decât dacă aș fi complet liber.

Un artist trebuie să munceasccă într-una în interiorul său. Sunt frământări interioare iar atunci când te refugiezi în atelier cotidianul, muzeul, încetează să mai existe. Rămâi doar cu starea aceea de grație proprie creației artistice. Nu îmi imaginez că aș fi un mare artist, dar am un mod de izolare care mă ajută cumva să mă detașez de cotidian…”, ne-a mărturisit Tudor Zbârnea.

Ce așteptări are Tudor Zbârnea de la publicul din Bistrița ?

Nu am niciun fel de așteptări. Expoziția mea este doar un salut din partea unui artist venit dintre Prut și Nistru. Un spațiu românesc precum cel de la Bistrița…. Am vrut mai degrabă să-i cunosc eu pe artiștii și oamenii de aici. Pe unii îi cunoșteam după lucrări. Pe alții îi cunoșteam personal.

Sunt încântat de acest complex muzeal care este întreținut excepțional la nivelul unei instituții muzeale. Practic în interior se află patru muzee, coordonate extraordinar. Ca muzeograf, ca director de muzeu, m-am uitat în jur și am observat toate detaliile. Întreținerea și atitudinea față de cultură și memoria culturală mi s-au părut extraordinare…

Bistrița este un oraș cu o istorie foarte bogată. M-a impresionat căldura cu care m-au primit oamenii de aici, managerul Alexandru Gavrilaș și curatorul Vasile Duda…

Am observat oameni care se salută cald pe stradă și schimbă două vorbe zâmbind între ei. Este extraordinar. Așa ceva am mai văzut doar în orașele occidentale, în Olanda, de pildă… Este o atmosferă diferită de Chișinău.

Sunt sigur că toate aceste emoții se vor așeza undeva în interiorul meu. Îmi va fi dor de acest oraș…”, ne-a mărturisit Tudor Zbârnea. 

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Noua colecție de iarnă, la DYA Cool Fashion: Se poartă gecile și paltoanele cu gulere de blană! Găsiți inclusiv mărimi mari 6XL sau 60-62

Magazinul DYA COOL FASHION este cunoscut în rândul bistrițencelor că aduce haine de calitate, elegante sau...

MATEROM AUTOMOTIVE angajează Facturist organizat și atent la detalii

Compania MATEROM AUTOMOTIVE este în căutarea unui Facturist organizat și atent la detalii, pentru a se alătura echipei noastre. Vei fi responsabil/ă de gestionarea activităților legate de facturare, înregistrarea documentelor contabile și menținerea unei comunicări eficiente cu clienții și colegii.

O armă reală – PREMIUL oferit de Poligon Tactical Defense Bistrița la concursul care marchează primul an de existență

Singurul poligon de trageri indoor din județ s-a deschis acum un an, la Bistrița. Dar băieții...