10.2 C
Bistrița
miercuri, aprilie 2, 2025

Dorian Feldrihan, bistrițeanul care a parcurs cu bicicleta distanța Stuttgart-Prundu Bârgăului

Dorian Feldrihan a parcurs, pe două roți, în doar 12 zile, distanța dintre Stuttgart, Germania, și Prundu Bârgăului. A pedalat 800 de kilometri de-a lungul Dunării, a dormit în cort, pe malul fluviului și a lacurilor pe lângă care a trecut, s-a bucurat de peisaje ce-ți taie respirația, a adunat amintiri și a reușit să-și îndeplinească visul.



În ultimii 6 ani, am locuit parțial în Germania, iar ideea de a face un asemenea tur mi-a venit încă din primii ani locuiți acolo, dar a fost amânată mereu, din diferite motive. Anul acesta mi-am cumpărat o nouă bicicletă, de data asta una fără motor, renunțând în mare parte la cea electrică pe care o foloseam în general. După ce am achiziționat bicicleta am început să fac tururi în jurul orașului, în general tururi de două zile, în care pedalam ceva mai bine de 100 de kilometri pe zi, asta stârnindu-mi curiozitatea pentru o călătorie spre casă, pe bicicletă”, ne-a povestit bistrițeanul.



După ce s-a antrenat aproximativ o lună, doar în week-end-uri, neavând timp pentru antrenament în cursul săptămânii, pe data de 12 august a dat start călătoriei spre România.

Plecarea a avut loc din Stuttgart, turul întinzându-se pe o distanță de 1.560 de kilometri, dintre care 800 de kilometri de-a lungul fluviului Dunărea. Am trecut din Germania prin Austria, Slovacia, Ungaria și România, pedalând între 80 și 230 de kilometri pe zi, încheierea turului având loc în localitatea Prundu Bârgăului din județul Bistrița-Năsăud”, ne-a mai spus acesta.


Durata totală a călătoriei lui Dorian pe două roți a fost de 12 zile, pedalând nu mai puțin de 74 de ore, cu o viteză medie de 21 de kilometri pe oră.

Din cele 11 nopți, 5 le-am petrecut în zone de campare, iar în restul nopților mi-am amplasat cortul pe malul fluviului și a lacurilor pe lângă care am trecut. Consider că a fost una dintre cele mai frumoase și benefice experiențe pe care le-am avut de-a lungul vieții și aș fi dispus să o repet oricând. Țin să precizez faptul că nu sunt un sportiv de performanță.  Așadar, cu puțin antrenament și puțină motivație, oricine ar putea să se bucure de o asemenea experiență”, a mai precizat Dorian.



ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

MATEROM: Dacă e primăvară, e timpul pentru o verificare tehnică de sezon

Dacă e primăvară, e timpul pentru o verificare tehnică de sezon. Alege întotdeauna un Centru de Service Autorizat Mercedes-Benz, pentru a beneficia de cele mai bune servicii auto pentru mașina ta, efectuate de profesioniști. Ofertă specială, la Materom:

Degustări dulci pentru evenimente, la Cofetăria Cristina, oricând, cu programare! DISCOUNT pentru cei care încheie contracte în Aprilie

Ce veste bună! Acum, la Cofetăria Cristina poți programa oricând îți permite programul o degustare pentru...

Se fac angajări la Crama Veche, Amicii Building, Fan Courier, Ideal Print! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Crama Veche caută barman, Ajutor bucătar, Pizzer, ospătar și femeie pentru curățenie.  AMICII BUILIDNG angajează Contabil cu experiență, dedicat și orientat spre performanță, iar Ideal Print caută Graphic Designer. Noi locuri de muncă - la Ideal Print, Fan Courier, STEWO PLAST Năsăud și GB Instaplan, Oferta completă, mai jos: