Chiar dacă e săptămâna mare, unii nu se feresc să încalce a 8-a poruncă! Și o fac chiar și în biserică. Astăzi, din Catedrala de pe Odobescu s-au furat banii de lumânări.
Biserica „Sfinții Trei Ierarhi”, de pe strada Odobescu, din Bistrița a fost prădată azi.
„Prin 112 a fost făcută o sesizare, cum că la Catedrala de pe strada Odobescu din municipiu a avut loc un furt. Colegii sunt la fața locului și fac cercetări”, a declarat pentru Bistrițeanul.ro, purtătorul de cuvânt al IPJ BN, Diana Pintea.
Polițiștii ajunși la biserică au început să o interogheze pe femeia de serviciu.
„Totul s-a întâmplat după ce am plecat eu de acolo. S-au furat 560 de lei, din poșeta femeii de serviciu. Erau banii pentru lumânări”, a explicat pentru Bistrițeanul.ro, părintele Borodi.
Se pare că făptașul este un cleptoman cunoscut. Acesta este de etnie romă, aproximativ la 30 de ani. Femeia de serviciu îl cunoaște, venind des în zona Catedralei, unde primește ajutor de la unii sau alții.
Conform părintelui Borodi, totul s-a întâmplat din neatenție.
„Probabil că omul dădea târcoale. O fi profitat de un moment de neatenție. Și i-a furat. Cu siguranță că nici femeia de serviciu nu a crezut că cineva va intra în biserică și să fure. Dar uite că se poate”, a conchis părintele.
Conform declarațiilor femeii de serviciu, ea avea în poșetă plicul cu salarul ei și banii din gestiunea lumânărilor. Geanta era în încăperea din partea dreaptă, cum intri în biserică, acesta fiind cămăruța de unde vinde de obicei și lumânările. Femeia a ieșit până afară. A închis ușa la cămăruță, dar nu a închis și gemulețul. L-a văzut pe bărbatul de etnie romă pe acolo, însă nu s-a putut gândi la ce va urma. După câteva minute, când s-a întors în biserică, a văzut că fața de masă de pe măsuța din fața cămăruței e deranjată. A intrat de urgență în încăpere și a văzut că lipsesc banii din gestiunea lumânărilor. Iar pe bărbat, nu l-a mai văzut. Atunci a alertat și poliția care a început cercetările.
[arve url=”https://www.youtube.com/embed/c4AynnwN2Zo” /]