În contextul proiectelor de investiții care sunt implementate la momentul actual în Beclean – Aquabis anunță abonații de pe strada Dobrogeanu Gherea că echipele Aquabis vor efectua astăzi, 20 iulie 2023, lucrări de racordare a utilităților la rețeaua nouă de apă.
„Prin urmare, pentru efectuarea acestor lucrări de branșare, suntem nevoiți să întrerupem furnizarea apei potabile, pe strada Dogrogeanu Gherea, azi, 20 iulie, în intervalul orar 09.00 – 16.00 (estimativ).
Vă asigurăm că o echipă de intervenție se află la fața locului și ia toate măsurile necesare astfel încât reluarea furnizării apei să aibă loc în cel mai scurt timp posibil.
Menționăm că apariția avariilor pe rețeaua publică de alimentare cu apă nu poate fi anticipată. Ea este, de cele mai multe ori, însoțită de întreruperea imediată a furnizării apei în zonele implicate.
Din acest motiv, în unele situații, anunțarea întreruperii furnizării apei poate avea loc după sistarea efectivă a alimentării cu apă”, transmite Aquabis.
În urma manevrelor executate pe rețeaua de distribuție a apei potabile, există posibilitatea deprecierii parametrilor calitativi ai apei (creșterea turbidității). Pentru acest fapt – înainte de consum – vă rugăm să lăsați apa să curgă câteva minute, pentru limpezire.