Asociația Petrus Italus Trust a pus la punct un proiect prin care vrea să încurajeze implicarea localnicilor din Posmuș, la activități cultural-educative la Castelul Teleki din localitate. Printre activitățile de care vor avea parte copiii și adulții din Posmuș se numără și ateliere de teatru și film.
Sub denumirea „castel viu”, asociația Petrus Italus Trust își propune să încurajeze implicarea localnicilor din Posmuș în activități cultural-educative realizate la Castelul Teleki.
„Miza noastră este să îi dăm castelului o comunitate – să aducem comunitatea mai aproape de castel. Acțiunile proiectului sunt concepute ca un proces de cunoaștere și înțelegere a nevoilor culturale locale, care să ducă la dezvoltarea unui program prin care acest loc să devină un reper pentru viața culturală a comunității și un spațiu de întâlnire și educație”, precizează reprezentanții Asociației Petrus Italus Trust.
Printre activitățile propuse de asociație se numără mai multe evenimente dedicate cunoașterii comunității: povești de viață, biografii, evenimente, care se vor desfășura în perioada iunie-decembrie.
De asemenea, vor avea loc două ateliere de teatru și două de film pentru copiii din Posmuș și unul de teatru pentru adulți. Va fi pus la punct un laborator de dezvoltare de poriecte de educație culturală și va fi organizată o seară de muzică și dans, eveniment de întâlnire a comunității locale.
Vor avea loc 3 proiecții de film la castel, la care vor avea acces sătenii din Posmuș, iar artiștii Cristina David și Răzvan Anton vor organiza ateliere de creație pentru copii.
Toate activitățile proiectului se desfășoară în spațiul muzeal, în parcul sau împrejurimile castelului, sunt gratuite și se adresează tuturor locuitorilor din zonă. Proiectul este finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență.