Deputatul AUR Darius Pop a fost prezent azi la Bistrița. Acesta a anunțat numirea lui Gabi Ștefoi în funcția de coordonator al municipiului. „Nu exclud să candidez de primar, dacă se vor vedea faptele mele…”, a declarat Ștefoi.
Anul trecut, în luna ianuarie, Gabi Ștefoi își anunța plecarea din „lumea politică”. După ce a fost membru PNL, a cochetat puțin cu AUR. Apoi a anunțat că părăsește scena politică și se reîntoarce la firma sa.
„Da, am plecat. Nu mă caracterizează acest partid. Nu îmi place scandalul. Mi-am dat demisia din biroul de coordonare național. Le recomand tuturor colegilor din PNL, PMP și din alte părți care vor să meargă acolo să se ferească de acest partid. Se clădesc pe cadavre, nu pe o politică a bunului simț”, a explicat Gabi Ștefoi, pentru Bistrițeanul.ro.
Despre acel moment puteți reciti aici:
Astăzi, deputatul AUR – Darius Pop a fost prezent la Bistrița pentru a anunța reîntoarcerea lui Gabi Ștefoi în partid. Mai mult, a fost numit în funcția de coordonator al municipiului.
„Ne bucurăm, vă oferim toată încrederea noastră! Vă urăm mult succes pe acest parcurs!”, a declarat Darius Pop.
Gabi Ștefoi a explicat că s-a reîntors în AUR deoarece lucrurile s-au schimbat.
„Atunci erau niște oameni cu care nu eram de acord. Eu nu am fost niciodată de acord cu violența exagerată. Da, pentru țară mai trebuie, câteodată, că nu mai poți.
Dar oamenii de aici din AUR s-au schimbat, datorită lui George Simion, a stilului dânsului. Și acum am văzut că aici se poate face ceva. Poți face ceva pentru cetățeni. Eu nu am venit pentru scaun aici. Nici nu am știut că voi fi pus în funcție. Dar mi-am făcut o promisiune. Dacă plec din AUR, ies de tot din politică!”, a explicat Gabi Ștefoi decizia revenirii în AUR.
L-au supărat deputații PNL și nu exclude să candideze la Primărie
Gabi Ștefoi a explicat că reîntoarcerea în politică a fost pentru oameni.
„Când îmi scriau cetățenii că au nevoie de ajutor, îi scriam la Diana Morar și spunea că are agenda plină. Robert Sighiartău nu îmi mai răspunde de doi ani de zile. A uitat cine i-a făcut campanie. Și atunci, aici (n.r. în AUR) putem face ceva pentru oameni. Că pentru asta am venit, nu pentru funcții. Eu am o firmă și Dumnezeu mi-e martor la câte fapte bune am făcut!”, a subliniat Ștefoi.
Acesta a explicat că NU exclude o candidatură la primărie.
„De ce nu?!? Dacă voi avea fapte care să arate… De ce nu? Trebuie făcut un sondaj, și dacă conducerea de la București decide… nu exclud!”, a afirmat Gabi Ștefoi.
Atât deputatul Darius Pop, cât și liderul AUR BN Dragoș Hârjoabă, au discutat despre faptul că în AUR se merge pe meritocrație. Întrebat de reporteri „ce merite, ce studii îl recomandă pe Gabi Ștefoi în noua funcție”, acesta a explicat:
„Nu am facultăți! Dar am un liceu terminat, am făcut CPL-ul, ca mulți alții. Dar puteam avea multe facultăți pe hârtie. Eu am o firmă de 20 de ani. Deci știu să lucrez cu oamenii. Și oamenii sunt importanți! Pentru oameni!”, a explicat Gabi Ștefoi.
Întreaga sa declarație cu privire la aspectele mai sus menționate, în video de mai jos:
Fain baiet,da cinei si de-a cui?
Dacă politica este o curvă ! Acest actor ce este? Rușine acestor specimene fără scrupule!
Individul este de un cinism inimaginabil! Dumnezeu îți este martor la câte țepe ai tras angajaților care au lucrat pentru,, compania” ta de doi lei. Locul acestui individ este în altă parte… acolo unde chiar merită să ajungă pentru țepele date. Toate la timpul lor…