-1.9 C
Bistrița
joi, noiembrie 21, 2024

BISTRIȚA – O experiență inedită: La povești cu artistul francez Michel Vinay, la Arcade 24

Artistul francez Michel Vinay, stabilit de ani de zile la Bistrița, vă provoacă la o experiență inedită!

Artistul vizual Michel Vinay a inaugurat recent o expoziție personală intitulată „Transfigurări”. Lucrările artistului pot fi admirate la Galeria Arcade 24.

Câteva zeci de lucrări și instalații realizate recent de artistul Michel Vinay se află zilele acestea pe simezele Galeriei Arcade 24 Bistrița.

Artistul va fi prezent la galerie joi, 27 aprilie 2023, între orele 17-21, pentru o întâlnire convivială cu bistrițenii iubitori de arte. Sunt invitați la discuții şi controverse, cafea, ceai, amuse-gueule și o gură de vin din partea casei toți cei care nu au reușit să viziteze expoziția până acum.

Într-un interviu acordat poetei Adriana Barna, Michel Vinay admitea că întreaga sa muncă de creație, expusă în Franța sub pseudonimul Remy Orion, continuă la Bistrița, cu mai multă libertate.

Continui aici ceea ce am început în Franța, dar cu mai multă libertate. Am început să pictez destul de tânăr, în sufrageria bunicului meu. Prima lucrare expusă a fost o pictură pe un panou de lemn de 4 m lungime. Un an mai târziu, pe la 17 ani, am primit premiul pentru categoria tineri pictori la Salonul Sud Est din Lyon, expoziția anuală. Am lucrat pentru un atelier de creație pentru modele de imprimeuri pe mătase, Lyon fiind capitala mătăsii la acea vreme.

Cred că am simțul compoziției și al echilibrului. Am făcut parte din echipa Centre d’Art et de Plaisanterie din Monbéliard, un centru cultural unde am văzut expoziții nonconformiste și am întâlnit pictori renumiți din lumea întreagă. Uzinele Peugeot, care sunt la Monbeliard, organizau în fiecare an Revelionul Șurubelor cu ținută obligatorie auriu și negru. Noaptea avea loc o defilare a mașinăriilor bizare inventate și create de artiști. Am primit Premiul pentru Estetică cu Statuia Libertății de 4m înălțime…”, își amintește Michel Vinay în interviul acordat Adrianei Barna.

Repere biografice

Michel Vinay s-a născut la 03.07.1946 în Lyon, Franţa.

A studiat la  Ecole de Beaux-Arts din Lyon, oraș unde a lucrat o vreme ca designer de modele de imprimeuri pentru Fabrica de Mătase.

S-a instalat apoi la Passonfontaine, în Franche-Comté, unde a lucrat în atelierul propriu ca restaurator de mobilă stil şi de obiecte de artă, tablouri şi sculpturi.

Din anul 2000 trăieşte în România, la Livezile. A cumpărat o casă săsească centenară pe care încearcă să o restaureze și a adoptat un copil.

România este țara care i-a redat bucuria de a trăi, i-a oferit un cămin și o familie, i-a îndeplinit dorința de a fi părinte. Acum este un bunic fericit.

Expoziții Michel Vinay în Franța

  • 1966 Lyon, Premiul pentru debut;
  • 1986 Besancon;
  • 1987 Vercel
  • 1988 Paris;
  • 1989 Pontalier;
  • 1990 Pontalier;
  • 1991 & 1993 Belfort
  • 1993 – 1998 Monbeliard / Centre d’Art et de Plaisanterie – expoziții colective anuale;
  • 1996 Teatrul ESPACE Bensancon;

Expoziții Michel Vinay în România

  • 2000 Muzeul Județean Bistrița / curator Adriana Rodica Barna;
  • 2002 Muzeul Județean Bistrița / Expoziție de grup / Derapaj controlat, curator Adriana Rodica Barna;
  • 2011 Muzeul Județean Bistrița – Istorii repovestite, curator Adriana Rodica Barna;
  • 2012 București, Salonul Internațional de Artă Singulară 
  • 2013 Sinagoga Bistrița – Cabinetul de curiozități, curator Adriana Rodica Barna;
  • 2013 Galeria Centrului Județean pentru Cultură – LEF, Georgiana Vrânceanu Cotuțiu;
  • 2019 Casa Argintarului Bistrița – Regards

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

MATEROM AUTOMOTIVE angajează Facturist organizat și atent la detalii

Compania MATEROM AUTOMOTIVE este în căutarea unui Facturist organizat și atent la detalii, pentru a se alătura echipei noastre. Vei fi responsabil/ă de gestionarea activităților legate de facturare, înregistrarea documentelor contabile și menținerea unei comunicări eficiente cu clienții și colegii.

O armă reală – PREMIUL oferit de Poligon Tactical Defense Bistrița la concursul care marchează primul an de existență

Singurul poligon de trageri indoor din județ s-a deschis acum un an, la Bistrița. Dar băieții...

DELICE PAN angajează inginer tehnolog în industria alimentară. NOI locuri de muncă, în Bistrița

Brutăria Delice Pan angajează inginer tehnolog în industria alimentară, iar GB Instaplan  caută sudori, instalatori, electricieni și lăcătuși. La Clinica SANOVIL Bistrița este nevoie de farmacist, asistent medical generalist și infirmieră. Oferta completă, mai jos: